Mai multe firme membre ale Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) au fost contactate de reprezentanţii Ford România în vederea semnării unor eventuale contracte, a declarat preşedintele organizaţiei, Constantin Stroe, citat de Mediafax.

Reprezentanţii Ford România speră să stabilească relaţii de cooperare cu furnizori români de compnente auto şi intenţionează să utilizeze serviciile cât mai multor operatori locali, care îndeplinesc standardele companiei.

Silvliu Badea, directorul general adjunct al Grupul Industrial Componente din Piteşti, care cuprinde şapte producători de ansamble auto, a precizat că firmele din organizaţie au primit cereri de oferte de preţ din partea companiei americane.

La rândul său, directorul producătorului de sisteme auto de frânare Autonova Satu-Mare, Cristian Şuteu a afirmat că societatea a primit recent o echipă de experţi de la uzina din Craiova, care a evaluat potenţialul firmei.

Atât Grupul Industrial Componente, cât şi Autonova fac parte din ACAROM.

SURSA:
Mediafax