Conform oficialului, această estimare optimistă nu este legată neapărat de performanțele producătorilor ci de o ușoară revigorarea a economiei și de continuarea programului „Rabla”. Pe de altă parte, însă, Nensen a menționat ca factori cu influențe negative pentru acest an, creșterea TVA și măsurile de austeritate ale Guvernului.
„Aceasta este cea mai bună estimare a noastră. Creșterea poate fi mai mare sau mai mică însă, cu datele actuale, asta credem că se va întâmpla”, a declarat directorul general al CNV în cadrul unei conferințe de presă care a avut ca scop lansarea unui parteneriat între Ford și Unicredit Leasing.
Statisticile APIA sunt greșite
Datele actuale la care se referă Henrik Nensen sunt, conform acestuia, cifrele de înmatriculări date publicității de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), și nu cele ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) deoarece acestea din urmă includ și multe unități exportate de comercianți.
„E adevărat că toți importatorii și comercianții de mașini ăși raportează datele către APIA, dar ei dau ca bază de calcul vânzările totale, chiar dacă acestea au fost făcute în România, Germania sau Italia. Eu cred că asta este complet greșit pentru că ceea ce trebuie specificat și luat în considerare este numărul de mașini vândute doar către clienții români. Asta se regăsește doar în rapoartele poliției. Tocmai de aceea noi luăm în calcul doar datele statistice ale poliției.”
Întrebat de Capital cât de logic este să exporți mașini după ce le imporți, Nensen a declarat că „mulți au realizat târziu că au prea multe mașini pe stoc și că nu le pot vinde pentru a face rost de lichidități. Problema din acest an a fost generată și de stocurile mari rămase din 2009. De aceea exporturile au fost atât de numeroase.
Chiar dacă vând cu o marjă foarte mică, încasează totuși ceva. Mulți importatori au realizat că pentru a își plăti împrumuturile la bănci, partenerii sau angajații trebuie să vândă stocul. E adevărat că nu prea are sens să plăteși logistica de import și apoi pe cea de export pentru că nu rămâi cu mai nimic sau chiar pierzi.”
În primele nouă luni din acest an, diferența dintre vânzările de autoturisme (APIA) și înmatriculări (DRPCIV) a fost de aproape 16.000 de unități. Dacă în raportul APIA apar ca vândute 78.152 de vehicule personale, în cel al DRPCIV numărul este de doar 62.348 autoturisme. Henrik Nensen a menționat chiar și faptul că Ford a fost unul dintre cei mai mari „exportatori de autoturisme importate” Conform APIA, dealerii din rețea au vândut 5.930 de unități, în timp ce raportul înmatriculărilor arată doar 3.815 unități.
Ford estimează o creștere a pieței auto în 2011
22 noiembrie 2010, 14:37
Ultima modificare în 22 noiembrie 2010, 16:37
Șeful noii Companii Naționale de Vânzări (CNV) a Ford în România, Henrik Nensen, estimează că în 2011 vor fi înmatriculate în România circa 103.000 de mașini, în creștere cu 11% față de valoarea maximă care ar putea fi atinsă în acest an.
Etichete: ford,
Ford România
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Carlos Ghosn: Maşinile fără ţeavă de eşapament vor repezenta 10% din piaţă până în 2020
- Barack Obama laudă modelul Ampera
- Volkswagen a oprit producţia modelului Passat. Află de ce
- Partidă de şah blitz între fostul campion mondial Vladimir Kramnik şi un robot. Vezi cine a câştigat
- În sezonul de schi ninge cu bilete ieftine
- Biocarburanţii, o afacere ratată
- RBS: Finanţări de 0,5 miliarde de euro pe segmentul corporate
- Falimentele bancare din SUA au ajuns aproape de 150 în prezent
- Giulietta, o italiancă seducătoare, focoasă și fără inhibiții
- Premianții sectorului privat au făcut 5 miliarde lei profit