Raportul lunar al JATO Dynamics arată că, în februarie, modelul Focus al celor de la Ford a înregistrat o creștere cu peste 20% a numărului de unități înmatriculate pe piața europeană. Aflate în fața Focus-ului, pe pozițiile 1 și 2, modelele Volkswagen, Golf și Polo, sunt în plin recul. De altfel, în Top 10 al înmatriculărilor din februarie, doar Focus și VW Passat au raportat creșteri, restul de opt modele afișând rezultate mai slabe decât în aceeași lună a anului trecut.
Totalul înmatriculărilor din primele două luni are elemente similare, cu Ford Focus (+12,8%) și Volkswagen Passat (+7,6%) afișând singurele rezultate pozitive dintre primele 10 modele comercializate în Europa. Este interesant de observat că, pentru prima dată în ultimii ani, liderul Golf pare a avea probleme cu menținerea pe prima poziție. Asta pentru că, în timp ce înmatriculările de mașini Golf scad cu 2,2%, cele ale ocupantului poziției a patra, Focus, cresc amenințător. În acest moment, cele două modele sunt despărțite de peste 27.000 de unități. Între aceste două vehicule, micul VW Polo, aflat pe locul doi, nu pare să fie un adversar redutabil afișând un recul de 8,4%. La fel se întâmplă și cu Fiesta care, aflat încă pe locul trei, are o scădere a înmatriculărilor de 15,7%.
Situația, aparent dificilă, în care se află în acest moment liderul clasamentului are însă puține șanse de a se prelungi având în vedere că, în doar câteva luni, este așteptată o nouă variantă a Golf-ului. Până atunci, vehiculul care susține ritmul de creștere al Volkswagen este Passat, iar partea superioară a clasamentului va conține, în curând, și micul up!. Aflat pe poziția a șaptea, acesta afișează o creștere cu 7,6% față de perioada ianuarie-februarie 2011.
Top 10 înmatriculări în Europa (ian-feb. 2012)
Loc Model Unități Evoluție (%)
1. VW Golf 69.587 -2,2
2. VW Polo 50,295 -8,4
3. Ford Fiesta 43,516 -15,7
4. Ford Focus 41.949 +12,8
5. Renault Clio 37.550 -29,7
6. Opel Corsa 34.622 -22,5
7. VW Passat 34.317 +7,6
8. Peugeot 207 34.196 -19,4
9. Opel Astra 33.051 -22,5
10. Fiat Panda 30.934 -5,4
Sursa: JATO Dynamics