Aceste precizări au fost făcute de Don Gelinas, chief financial officer Ford România, şi Cristian Gaginsky, manager government & legal affairs, la întâlnirea pe care au avut-o joi cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
De asemenea, cei doi reprezentanţi ai Ford au arătat că firma americană şi-a îndeplinit integral obligaţiile de mediu şi investiţionale prevăzute în contractul de privatizare a fabricii de la Craiova.
Ford produce în prezent la fabrica din Craiova automobile B-MAX şi motoare de 1 litru EcoBoost. În România, Ford Motor a început anul trecut producţia de serie a noului model de automobile Ford B-MAX. Noua fabrică de producţie a vehiculelor de la Craiova este rezultatul unei investiţii de peste 500 de milioane de euro (aproape 650 milioane de dolari) efectuate de Ford.
Sursa: Agerpres