Cu trei luni mai devreme decåt data anunţată anterior pentru lansare, crossoverul Ford debutează pe piaţa autohtonă. În curånd, va fi urmat de concurenţi puternici, precum Renault Koleos. Zona SUV-urilor compacte de pe piaţa autohtonă tinde să devină foarte aglomerată. Cel puţin zece modele din acest segment de nişă al pieţei se vor afla în vånzare la sfårşitul acestui an, printre care deja consacratele Kia Sportage, Hyundai Tucson, Nissan Qashqai, BMW
Cu trei luni mai devreme decåt data anunţată anterior pentru lansare, crossoverul Ford debutează pe piaţa autohtonă. În curånd, va fi urmat de concurenţi puternici, precum Renault Koleos.
Zona SUV-urilor compacte de pe piaţa autohtonă tinde să devină foarte aglomerată. Cel puţin zece modele din acest segment de nişă al pieţei se vor afla în vånzare la sfårşitul acestui an, printre care deja consacratele Kia Sportage, Hyundai Tucson, Nissan Qashqai, BMW X3, dar şi viitoarele Renault Koleos sau Audi Q5. Pentru a prinde cåteva săptămåni în plus de comercializare, importatorul Ford în Romånia, compania Romcar, a decis să lanseze noul Kuga, un vehicul care va stårni multe comentarii, mai ales prin designul său avangardist. Conform reprezentanţilor importatorului, maşina poate fi definită prin două cuvinte: „îndrăzneţ şi nonconformist“. Nimic mai adevărat. Avånd în vedere liniile sportive ale caroseriei, cu o capotă a motorului puternic profilată, o grilă ameninţătoare, pasaje evazate ale roţilor şi stopuri amplasate foarte sus, modelul are toate şansele de a intra în categoria vehiculelor care ori te fac să te îndrăgosteşti de ele, ori îţi provoacă repulsie.
Lăsånd deoparte designul extrerior şi capacităţile off-road, trebuie spus că noul Kuga pune la dispoziţia pasagerilor un habitaclu primitor şi bine gåndit. Fără a asigura un spaţiu impresionant, zona destinată pasagerilor este plină de elemente care, fără doar şi poate, vor atrage mulţi clienţi. Scaunele bine profilate, bordul amplu şi luminos, în mijlocul căruia tronează un pachet multimedia de mari dimensiuni, cele două spaţii pe care îţi poţi odihni cotul în zona uşilor (element extrem de util) şi sistemele de comandă şi control aflate la îndemåna şoferului sunt numai cåteva dintre motivele pentru care Kuga poate deveni maşina ideală. Dacă trecem cu vederea şi faptul că unele dintre noutăţile menţionate de producător, ca hayonul cu deschidere separată a lunetei sau camera video pentru mersul cu spatele, sunt deja echipamente clasice pe alte modele aparţinånd aceleiaşi clase, putem spune fără teama de a greşi că Ford Kuga este un vehicul corect şi bine proporţionat atåt din punctul de vedere al spaţiului, cåt şi al designului şi preţului.
Deocamdată, vehiculul este disponibil cu un singur propulsor, un diesel de 2 litri şi 136 CP, dar în cåteva luni este aşteptat şi un motor alimentat cu benzină. Maşina poate fi comandată în două variante de echipare, Trend şi Titanium, ambele incluzånd dotări standard destul de generoase care cuprind sisteme de acces şi pornire fără cheie, fråne cu anti-blocare, distribuţie a forţei de frånare, control al tracţiunii, program electronic de stabilitate, aer condiţionat (manual sau automat) şi chiar Trailer Assist, un echipament care poate estompa balansul impus de rulotă. Preţurile fără TVA ale noului Ford Kuga sunt cuprinse între 20.350 şi 25.650 de euro, în funcţie de varianta de echipare şi sistemul de tracţiune ales (4X2 sau 4X4). Un element demn de luat în seamă, avånd în vedere tendinţele unor clienţi cu gusturi discutabile, este faptul că vopseaua metalizată normală costă 252 de euro, în timp ce vopseaua metalizată albă (Ice White) costă 756 de euro.