„Nu cred că o asemenea atitudine este sustenabilă și nici că ajutorul guvernamental acordat de un guvern unei companii pentru a o susține este corect”, a declarat săptămâna trecută Stephen Odell, șeful divizieie europene a concernului Ford. O atitudine similară o au și oficialii din Saxonia Inferioară, al doilea acționar al grupului Volkswagen. Mai mult chiar, aceștia au anunțat că vor solicita Comisieie Europene (CE) să verifice condițiile în care acest ajutor a fost acordat și dacă o astfel de măsură nu contravine reglementărilor europene în domeniul concurenței.
Nici conaționalii celor de la PSA Peugeot Citroen, francezii de la Renault nu par împăcați cu gândul că o companie rivală va beneficia de șapte miliarde de euro pentru a își acoperi pierderile și pentru a continua activitatea. Dominique Thorman, CFO al grupului Renault s-a mulțumit să declare că, deocamdată, compania sa va „supreveghea atent” modul în care PSA va utiliza fondurile publice. „După ce vom înțelege exact detaliile schemei de ajutor, vom avea grijă ca acesta să nu ducă la o denaturare a competiției”, a menționat Thorman.
În replica, Jean-Baptiste de Chatillon, CFO al PSA, a declarat că suma de șapte miliarde de euro nu reprezintă un ajutor de stat ci doar un împrumut cu o dobândă asemănătoare celei de pe piața liberă. Numai că, oficialul PSA a uitat să menționeze că foarte puține bănci ar fi fost de acord să ajute PSA dată fiind situația în care se află. Chiar și în acest caz dobânda solicitată ar fi fost enormă.
Deși, la prima vedere, implicarea statului francez în salvarea PSA va avea un efect pozitiv, acela de a susține un producător care angajează, direct sau indirect, sute de mii de francezi, această măsură ar putea avea ca rezultat o nouă escaladare a crizei supraproducției de automobile. Dacă ajutorul statului francez va fi validat de CE, este foarte posibil ca și alte state să apeleze rapid la scheme asemănătoare. Nu trebuie uitat că de situații similare cu cea a PSA se apropie vertiginos și italienii de a Fiat, spaniolii de la SEAT și chiar francezii de la Renault. Un ajutor acordat tuturor acestor producători ar avea efecte dramatice asupra concurenței și ar susține din banii contribuabililor niște uzine neperformante care produc pe stoc vehicule pe care nimeni nu vrea să le cumpere. Mai mult chiar, este de la sine înțeles că nu toate statele europene care dețin uzine de producție sau asamblare de mașini vor putea susține astfel de scheme de ajutor. Cel puțin nu unele la fel de valoroase. În aceste condiții, este foarte posibil ca unele companii să se „refugieze” în statele care acordă cele mai atractive finanțări închizând sau reducând capacitatea unor fabrici mai performante din punct de vedere al costurilor dar mai puțin susținute de guvern.
Și în 2009 unele guverne europene au încercat să salveze locurile de muncă ale angajaților din industria auto subvenționând prin programe de casare, garantarea unor împrumuturi sau chiar prin acordarea de finanțări unor producători, însă acest demers nu a făcut decât să le prelungească agonia și să adânceasă crizxa în care se află industria auto europeană. În contrast, Congresul SUA a cerut ca giganții General Motors și Chrysler să își restructureze activitatea astfel încât să facă față noilor condiții de piață iar rezultatul a fost închiderea mai multor uzine din America dar și trecerea firmelor de la pierderi semnificative la profituri.