Mark Fields, directorul general al Ford Motor, va părăsi compania, în urma pierderii încrederii în stilul său de conducere, iar un anunţ oficial va fi făcut luni, a anunţat revista Forbes, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Bloomberg.
Mark Fields va fi înlocuit cu James P. Hackett, şeful subsidiarei Ford Smart Mobility LLC subsidiary, conform Forbes.
Compania nu poate confirma speculaţiile din presă, a afirmat un reprezentant al Departamentului de comunicaţii de la Ford China.
Înlocuirea vine pe fondul declinului cu peste 30% al acţiunilor Ford la Bursa de la New York, de când Fields a preluat conducerea producătorului auto american, în iulie 2014. Recent, compania a avertizat că investiţiile în noile tehnologii (vehiculele autonome şi serviciile de mobilitate) vor reduce profiturile în 2016 şi 2017, înainte de a se redresa în 2018.
Alţi director vor avea atribuţii sporite, inclusiv James Farley, preşedintele subsidiarei Ford din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, precum şi Joseph Hinrichs, preşedintele Ford pentru America de Nord şi de Sud.
James Hackett a fost numit în martie 2016 la conducerea Ford Smart Mobility, o divizie creată pentru a accelera dezvoltarea serviciilor de mobilitate.
Mark Fields, în vârstă de 56 de ani, a câştigat anul trecut 18,8 milioane de dolari, reprezentând salariul, bonusul şi opţiuni cu acţiuni pe termen lung, o creştere de 19% faţă de 2015.
Incluzând valoarea pensiei şi alte compensaţii, Fields a obţinut anul trecut 22,1 milioane de dolari, în creştere faţă de 18,6 milioane de dolari în 2015.
Luna aceasta, Ford a confirmat că va desfiinţa 1.400 de locuri de muncă în America de Nord şi Asia pentru a-şi reduce costurile şi a îmbunătăţi rentabilitatea. Aceste restructurări nu afectează nici Europa şi nici America de Sud, unde măsuri similare au fost adoptate în anii precedenţi.
Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume, aproximativ jumătate din personal este în SUA, unde creşterea vânzărilor auto a încetinit, după boom-ul din ultimii ani.
În primul trimestru din 2017, câştigurile ajustate ale Ford au scăzut cu 42%, în timp ce rivala General Motors a anunţat că este în grafic pentru un nou profit anual record. Recent, directorul general Mark Fields a anunţat reduceri de costuri de aproximativ trei miliarde de dolari anul acesta.
Ford a anunţat recent că se aşteaptă în 2017 la un profit înainte de taxe de nouă miliarde de dolari, ‘un rezultat care este mai mic decât în 2016 din cauza investiţiilor planificare în noile oportunităţi’. Analiştii se aşteptau ca Ford să înregistreze în 2017 un profit înainte de taxe de 9,2 miliarde de dolari, după un profit de 10,4 miliarde de dolari în 2016.
Scăderea profitului vine într-un moment în care Ford investeşte în noi oportunităţi precum vehiculele autonome şi intră pe segmente precum servicii de mobilitate. Ford vrea să lanseze un vehicul complet autonom, fără volan sau pedale, în 2021.
Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România. AGERPRES/