Ford S-Max este un MPV, dar atunci când de afli la volanul unuia senzaţia este că te afli într-un SUV.
Lansat pe piaţă în 2006, Ford S-Max a reuşit în anul următor să câştige titlul de Maşina anului. S-Max a fost, de asemenea, primul vehicul Ford care a beneficiat de linia de design Kinetic. Aflat la cea de a doua generaţie, automobilul este disponibil cu propulsoare puternice şi economice. Noul S-Max este echipat, fie cu motoare pe benzină EcoBoost de 1,5 litri, 160 CP sau 2 litri, 240 CP, fie diesel TDCi Bi-turbo de 2.0 litri cu patru variante de putere: 120 CP, 150 CP, 180 CP şi 210 CP. Noi am testat modelul diesel cu 180 CP cuplat la o transmisie automată PowerShift cu şase trepte, care poate fi comandată şi manual cu ajutorul clapetelor de pe volan.
La interior, spaţiul este mai mult decât generos pentru cei şapte pasageri, iar materialele folosite sunt de calitate. Spaţiile de depozitare sunt suficiente, iar dacă în maşină sunt doar cinci pasageri scaunele din spate se pot rabata complet, portbagajul având în această configuraţie un volum de 700 de litri. Planșa de bord este aerisită, fără butoane inutile. Butoanele de pe volan sunt plasate astfel încât şoferul poate comanda fără să ia ochii de la drum, atât volumul, cât şi tempomatul. Pe consola centrală, ecranul tactil afişează, atât posturile de radio, harta, temperatura, cât şi imagini de la camera frotală, care aste acţionată de la un buton, şi de la cea montată în spate, care se activează automat când este acţionat marşarierul. În dreapta schimbătorului de viteză există un buton care te ajută să parchezi. Sistemul pentru parcare perpendiculară poate să detecteze dacă maşina are loc într-un anumit spaţiu şi te direcţionează în locul respectiv. Sistemul de asistenţă la parcare laterală te atenţionează, de asemenea, dacă există obstacole în lateral.
Motorul este suficient de puternic pentru a propulsa maşina de la 0 la 100km/h în 10.5 sec şi la o viteză maximă de 206 km/h. Motorul este silenţios chiar şi la viteze mari, iar ţinuta de drum te duce cu gândul la un SUV, alături de poziţia înaltă de la volan. Suspensia este reglată excelent, denivelările fiind absorbite excelent, iar direcţia precisă.
Motorul pe benzină de 2.0 litri şi 180 CP are un consum urban de 6,4 litri, iar noi am înregistrat 7 litri. În regim mixt consumul oficial este de 5,8 litri, consum de care ne-am apropiat foarte mult noi înregistrând 5,9 litri.
La capitolul tehnologie, Ford S-Max stă foarte bine. Sistemul de asistenţă pre-coliziune cu detectare a pietonilor (şi a obiectelor mari) detectează persoanele de pe drumul din faţă sau pe cei care s-ar putea intersecta cu traseul vehiculului şi avertizează cu privire la prezenţa acestora. Daca nu reacţionezi, sistemul va aplica automat frânele. Aceasta nouă tehnologie este concepută pentru a ajuta la reducerea severităţii accidentelor sau pentru a ajuta la evitarea completă a acestora, funcţionând la viteze de până la 80 km/h.
Sistemul de asistenţă la frânarea de urgență ajută vehiculul să atingă eficienţa maximă de frânare în cazul unei situaţii de urgenţă. Este controlat automat prin intermediul sistemului ESP, care detectează presiunea aplicată de şofer pe pedala de frână şi creşte automat această presiune, dacă este cazul.
Sistemul de menţinere a benzii de rulare utilizează o cameră orientată în faţă, pentru a detecta dacă ai ieşit în mod accidental de pe banda de deplasare. Sistemul de avertizare la părăsirea benzii avertizează apoi printr-o vibraţie a volanului şi prin afişarea unui indicator de avertizare vizuală.
Dacă reactionezi mai greu sau nu deloc, sistemul de asistenţă la păstrarea benzii poate oferi asistenţă la direcţie, pentru a te ajuta să revii pe banda corectă. Această tehnologie este concepută pentru suprafeţe rutiere cu mai multe benzi (precum autostrăzile), aşa că se va dezactiva automat la viteze mai mici de 65 km/h, putând fi dezactivată şi manual.
Ford S-Max are un preţ de pornire de 22.000 de euro şi poate ajunge la 34.000 euro.