Ford, prezent şi în România, a precizat că estimările sale pentru 2013 prevăd pentru Europa pierderi mai mari decât deficitul de 1,75 miliarde de dolari înregistrat în 2012. În schimb, Ford se aşteaptă la creşterea vânzărilor în America de Nord în 2013 şi se aşteaptă la o marjă de 10%. Pe ansamblu, Ford se aşteaptă ca în acest an profitul său operaţional să se apropie de rezultatul înregistrat în 2012 în condiţiile în care progresele realizate pe piaţa din SUA ar urma să compenseze rezultatele sale din Europa, unde Ford se aşteaptă să vândă între 13 şi 13,5 milioane vehicule în acest an.
‘În mod clar ne confruntăm cu o perioadă dificilă în Europa. Însă credem că în acest an vom depăşi cel mai dificil punct’, a declarat directorul financiar de la Ford, Bob Shanks.
În ultimul trimestru al anului trecut, Ford a câştigat 1,9 miliarde de dolari în America de Nord, dar a pierdut 732 milioane de euro în Europa. Pe ansamblu anului trecut, Ford a realizat un profit net de 5,670 miliarde de dolari, în scădere cu 5% comparativ cu 2011.
La sfârşitul lunii octombrie 2013, Ford a anunţat că are de gând să-şi reducă cu 13% efectivele din Europa, aceste măsuri urmând să-i permită să realizeze economii anuale de 450-500 milioane de dolari.
În România, Ford Motor a început anul trecut producţia de serie a noului model de automobile Ford B-Max la fabrica din Craiova. Noua fabrică de producţie a vehiculelor de la Craiova este rezultatul unei investiţii de peste 500 de milioane de euro (aproape 650 milioane de dolari) efectuate de Ford.
Sursa: Agerpres