Anul trecut, General Motors şi Ford şi-au extins activitatea pe piaţa chineză pentru a profita de expansiunea vânzărilor şi acum se confruntă cu o încetinire a livrărilor, pe fondul atenuării ritmului de creştere al economiei. Chiar dacă piaţa din China se redresează anul acesta, producătorii auto nu vor profita foarte mult, deoarece preţurile vehiculelor sunt sub presiune, avertizează Alix Partners. 

În ultimii ani, China a înregistrat un boom al vânzărilor auto, dar acum se confruntă cu o încetinire a creşterii şi un război al preţurilor. 
"Companiile auto vor trebui să înţeleagă că perioada de expansiune accentuată s-a încheiat", a explicat John Hoffecker, director în cadrul companiei de consultanţă. 
Acesta a adăugat: 'Ritmul de creştere încetineşte. Întrebarea este: ce se va întâmpla cu preţurile şi cu profiturile? China este o piaţă majoră pentru GM şi mulţi alţi producători auto'. 

Conform datelor AlixPartners, anul trecut, Ford a majorat capacitatea de producţie în China cu aproximativ 30%, iar GM cu 20%. 

În iulie, GM a anunţat că va investi cinci miliarde de dolari în noi modele ce vor fi lansate pe pieţele emergente, inclusiv în China. Compania cu sediul în Detroit a vândut 248.815 de vehicule pe piaţa chineză în august, cu 4,8% mai puţine decât în perioada similară din 2014. În primele opt luni din acest an, livrările au urcat cu 2,3%, la 2,2 milioane de unităţi. 

Societăţile mixte ale Ford din China au contribuit cu 411 milioane de dolari la profitul înainte de taxe înregistrat de producătorul auto american în trimestrul doi din 2015. Vânzările în China au scăzut luna trecută cu 3%, la 79.608 vehicule, în timp ce, în perioada ianuarie – august 2015, s-a înregistrat un declin de 1%, la 700.196 unităţi. 

Chiar dacă se constată o încetinire a vânzărilor, China va continua să fie o piaţă unde merită să investeşti, a explicat Hoffecker. 

Ritmul anual de creştere al pieţei chineze a fost de 19% în perioada 2005 – 2014. AlixPartners estimează că vânzările vor creşte cu 4,1% în ritm anual până în 2018 şi cu 2,9% până în 2023. 

Consumatorii din China vor cumpăra anul acesta mai mult de 20 de milioane de vehicule, faţă de peste 17 milioane în SUA, apreciază analiştii. 

Hau Thai-Tang, responsabil cu achiziţiile Ford la nivel global, a dat recent asigurări că firma rămâne optimistă în privinţa evoluţiei pieţei auto din China, în ciuda scăderii vânzărilor înregistrată în ultima perioadă. 

'Pe termen lung, încă suntem optimişti în cazul Chinei. Ford şi-a ajustat estimările şi se aşteaptă la vânzări mai scăzute pe cea mai mare piaţă auto din lume", a afirmat, luna trecută, Hau Thai-Tang, la o conferinţă desfăşurată la New York. 

În cazul în care va exista 'o perioadă prelungită de recesiune în China', compania americană va lua măsuri pentru a echilibra cererea cu oferta, dar în acest moment 'nu vedem nimic de genul acesta', a apreciat responsabilul cu achiziţiile Ford la nivel global. 

Acesta a adăugat că Ford şi-a majorat reţeaua de dealeri din China în oraşele în care se estimează o creştere a vânzărilor de vehicule. 

În primele şapte luni din acest an, vânzările auto din China au urcat cu 0,4%, la 13,35 milioane vehicule, comparativ cu un avans de 4,5% în SUA, la zece milioane de unităţi. 

Recent, Asociaţia Producătorilor de Automobile din China (CAAM) şi-a înrăutăţit estimările privind ritmul de creştere a vânzărilor de vehicule în acest an, până la 3%. Anterior, CAAM prognoza că vânzările de vehicule de pasageri şi comerciale vor creşte cu 7% în acest an, până la 25,1 milioane unităţi. 

Menţinerea unor marje operaţionale de două cifre oferite de piaţa auto din China în ultimii ani este o operaţiune dificilă, în condiţiile în care economia chineză înregistrează cel mai lent ritm de creştere din ultimii 15 de ani, iar dealerii auto strâng cureaua pentru a pune capăt scăderii marjelor

Pe piaţa din China, Ford se află pe locul cinci în topul principalilor producători auto străini după vânzări, în urma Volkswagen, General Motors, Nissan Motor şi Hyundai. Obiectivul Ford este de a ajunge pe locul trei în topul principalilor producători auto străini din China până în 2020 şi de a-şi majora vânzările pe plan global cu 52%, de la 6,2 milioane, în 2013, la 9,4 milioane de vehicule pe an, până în 2020. 

În 2014, modelul Ford Focus a fost cel mai bine vândut sedan pe piaţa chineză, în timp ce Kuga s-a aflat printre cel mai bine zece vândute SUV-uri. 

În China, Ford produce vehicule împreună cu Chongqing Changan Automobile Co Ltd şi Jiangling Motors Corp Ltd. 

În România, Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost. 

AGERPRES