Ford va fi unul dintre punctele de atracție ale Frankfurt Motor Show (IAA) din acest an, eveniment care se va desfășura între 15 și 25 septembrie. Conform unor surse din cadrul companiei, în standul care se va întinde pe nu mai puțin de 2.800 mp, vor fi prezentate, alături de mașini deja aflate în vânzare, cinci noi vehicule.
Cel mai interesant dintre acestea va fi un nou concept care prefațează apariția unor modele având la bază o evoluție a actualei abordări de design. Numit în cadrul companiei „Kinetic 2.0”, conceptul va deveni mașină de serie cel mai devreme în 2014. Conform presei britanice, un purtător de cuvânt al Ford a declarat că „o astfel de mașină este confirmată să intre în producție în proporție de 70% până la 80%. IAA va fi o oportunitate perfectă pentru a testa reacția publicului în privința noii abordări de design iar feedback-ul va fi extrem de util pentru finalizarea arhitecturii exterioare și interioare”.
În afara conceptului menționat, la standul Ford va fi prezentă și versiunea de serie a modelului B-Max, vehicul pentru a cărui asamblare a fost nominalizată fabrica de la Craiova. Odată cu versiunea de serie vor fi anunțate și detaliile noului motor EcoBoost de 1 litru care va fi produs tot în România. Producția lui B-Max ar trebui să înceapă în a doua parte a acestui an, iar comercializarea în prima parte a lui 2012.
Vizitatorii vor fi atrași și cu două vehicule sportive cu o istorie bogată. Este vorba despre Focus ST și Fiesta ST. Acestea vor ajunge în showroomuri în cursul anului viitor.
Ultimul, dar nu cel din urmă, va fi noul Ranger, vehicul realizat de Ford of Australia. Modelul Pick-up va fi declinat în cinci versiuni de caroserie. Cel mai performant motor amplasat pe noua serie Ranger se pare că va fi un diesel TDCi de 2.2 litri care dezvoltă 150 CP.
Ford va prezenta cinci noi modele la Frankfurt Motor Show. B-Max, printre vedete.
9 august 2011, 10:14
Ultima modificare în 9 august 2011, 13:14
Compania americană va avea cel mai mare stand propriu din istoria participării la expoziția din Germania. Vedeta va fi un concept creat pentru a testa reacția publicului la o nouă interpretare a designului „kinetic”.
Etichete: b-max,
expozitie,
ford,
ford fiesta,
Ford Focus,
ford ranger,
frankfurt
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook