Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, afirmă, într-un interviu pentru Mediafax, că producătorul auto Ford ar vrea să fabrice la Craiova 1.000 de maşini pe zi, însă, din cauza infrastructurii deficitare, nu le poate transporta, pentru livrare. "Ford doreşte să construiască 1.000 de maşini pe zi. (...) Problema: în România nu există infrastructura necesară pentru a transporta maşinile din Craiova. Nu vor construi 1.000 de maşini pe zi pentru a le depozita într-un parc
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, afirmă, într-un interviu pentru Mediafax, că producătorul auto Ford ar vrea să fabrice la Craiova 1.000 de maşini pe zi, însă, din cauza infrastructurii deficitare, nu le poate transporta, pentru livrare.
„Ford doreşte să construiască 1.000 de maşini pe zi. (…) Problema: în România nu există infrastructura necesară pentru a transporta maşinile din Craiova. Nu vor construi 1.000 de maşini pe zi pentru a le depozita într-un parc auto şi a le lăsa acolo! Ford nu poate face o investiţie de acest gen. Trebuie să vândă maşinile produse, iar dacă nu ai un sistem de autostrăzi şi un sistem feroviar care să-ţi permită să transporţi maşinile, nu vor produce 1.000 de maşini pe zi! Nu pot transporta 1.000 de maşini folosind actualul sistem rutier. Nu pot transporta nici 200 de maşini pe zi de acolo, folosind actualul sistem feroviar”, spune diplomatul.
Grupul Ford a cerut recent Guvernului prelungirea cu un an a termenelor contractuale privind investiţiile şi parametrii de producţie care trebuie atinşi la Automobile Craiova până în septembrie 2011, invocând criza financiară, solicitare care are mari şanse să fie acceptată de Executiv.
Ford Motor a achiziţionat în septembrie 2007 un pachet reprezentând 72,4% din acţiunile Automobile Craiova, pentru 57 milioane euro.
Potrivit contractului, Ford România trebuie să ajungă într-un interval de patru ani, până în septembrie 2011, la un volum de producţie de peste 250.000 unităţi, în caz contrar compania americană urmând să plătească statului daune de până la 25% din valoarea achiziţiei Automobile Craiova. Nivelul sancţiunilor scade la 10% din valoarea contractului dacă se produc între 200.000 şi 225.000 de vehicule şi la 5% dacă se construiesc între 225.000 şi 250.000 unităţi.
La doi ani şi jumătate de la achiziţia uzinei din Craiova, Ford a asamblat aproximativ 400 de autovehicule, ceea ce însemnă că producţia trebuie mărită de 625 de ori într-un an şi jumătate.
SURSA: Mediafax