Nebunia iscată săptămâna trecută de decizia Comisiei Europene care impune ca statul român să recupereze 27 de milioane de la viitorul deţinător al uzinei de la Craiova se apropie deja de final. După ce au negat cu vehemenţă că au de gând să plătească, oficialii Ford au admis ieri că sunt pregătiţi să achite nu numai preţul iniţial de 57 de milioane de euro ci şi „ajutorul de stat ilegal”. Interesant este că lipsa de comunicare, care a dus şi la iniţierea procedurilor de investigaţie ale Comisiei Europene, era cât pe ce să pună din nou afacerea în pericol. Şi, dacă de la autorităţile de la Bucureşti ne aşteptam să nu înţeleagă importanţa acestei lipse de comunicare am fost surprinşi să vedem că şi cei de la Ford au deprins obiceiurile nesănătoase ale românilor.

Iată şi povestea din spatele ultimelor evoluţii ale afacerii Ford în România. Prima greşeală a fost făcută de AVAS. Cu o zi înaintea comunicatului de presă al CE din 27 februarie care declara ilegal ajutorul de stat de 26.928.000 de euro, AVAS trimite presei o informare în care anunţă că „reprezentanţii Comisiei de privatizare şi ai Ford vor face declaraţii pe acest subiect (n.n. – decizia CE) în cursul zilei de mâine”. Ei bine, în ziua anunţată comunicatul Comisiei vine ferm în jurul prânzului, reacţia Ford care spune că „Ford Europa salută decizia Comisiei Europene” şi că „planurile şi angajamentele noastre pentru fabrica din Craiova rămân neschimbate” soseşte la numai câteva zeci de minute după, dar Comisia de privatizare „uită” să îşi menţioneze poziţia. Sesizând acest fapt presa începe să sune la AVAS. Răspunsul soseşte sec prin telefon: „luni (n.n. – 3 martie) va avea loc o conferinţă de presă unde puteţi pune toate întrebările pe care le doriţi”. Toate bune şi frumoase numai că pe 3 martie AVAS-ul nu ţine nici o conferinţă de presă.

Între timp, oficialii Ford of Europe, bombardaţi şi ei cu mail-uri şi telefoane, ne îndrumă spre „colegii din România” adică firma de consultanţă McGuire Woods. De la consultant ni se declară referitor la întrebarea noastră dacă Ford va plăti cele aproximativ 27 de milioane că „pentru pachetul de 72,4% ne-am angajat să plătim 57 de milioane de euro. Preţul rămâne neschimbat. Nu vom plăti pentru acest pachet de acţiuni nici un cent în plus”. Intrigaţi de acest răspuns şi conştienţi că decizia CE este ultimativă am încercat să lămurim situaţia şi, off the record, suspiciunile ni se confirmă. Ford trebuie să plătească. Nu există altă cale. Nici ideea premierului Tăriceanu de a reduce suma incriminată de CE dintr-un viitor ajutor regional notificat la Comisie nu este valabilă. Se pare că pe dl. Tăriceanu l-a luat gura pe dinainte fără să se consulte cu autorităţile în drept. Dacă ar proceda în acest mod nu ar face decât să ascundă ajutorul de stat ilegal într-un ajutor regional iar CE nu va fi niciodată de acord cu aşa ceva. Mai mult chiar, până ce nu se anunţă de la Bucureşti că au fost încasate 57 de milioane de euro plus ajutorul de stat ilegal de 27 de milioane plus dobânzile pentru această ultimă sumă cei de la Bruxelles nu pot aviza ajutorul regional.

Preşedintele comisiei de privatizare, Sebastian Vlădescu, refuză orice dialog pe această temă. „Nu vă pot ajuta. Sunt pe pârtia de schi… „ este singurul lucru pe care îl aflăm de la acesta după două zile în care am sunat continuu. Culmea, în timp ce apele fierbeau la Bucureşti, dl. Vlădescu se relaxa. Revenind la 3 martie trebuie spus că, în urma negocierilor dintre reprezentanţii Ford şi şi oficialii de la Bucureşti situaţia pare a se limpezi. Nu au altă soluţie decât să plătească. Şi atunci de ce să declari ferm că nu ai de gând să plăteşti? Poate doar pentru a îţi menţine poziţia de forţă şi a nu da naştere unor viitoare renegocieri. Cu toate acestea nimic nu este făcut public. Şi totuşi oficialii Ford ştiau că nu au altă soluţie. Oare de la sediul Ford of Europe la Bucureşti firul comunicării să se fi întrerupt?

Pe 4 martie, în prima zi a Salonului de la Geneva, vine şi prima poziţie clară şi logică. John Fleming, preşedinte şi CEO al Ford Europa anunţă că va plăti întreaga sumă în această lună. În aceeaşi zi spre seară, şi compania McGuire Woods de la Bucureşti confirmă intenţia de plată. Oare nu era mai simplu să spună din start asta? Mai recuperau o săptămână din întârzierea cauzată de investigaţia CE. Ideea este că o negociere rămâne o negociere. Chiar dacă cere timp. Şi dacă accepţi din start să plăteşti poţi fi considerat slab şi disperat să cumperi o fabrică despre care mulţi analişti spun că este vitală pentru afacerile Ford în Europa. Fără Craiova, Ford nu poate satisface cererea de pe piaţă şi poate pierde sume impresionante. Dar oficialii de la Bucureşti nu trebuie să afle asta. E dăunător pentru Ford.

Tot ce rămâne după jumătate de an de suişuri şi coborâşuri, de aşteptare şi teamă, şi după încă o săptămână de zăpăceală generalizată este un contract benefic atât pentru România cât şi pentru Ford. Şi o întrebare: Oare nu se putea obţine mai mult dacă Bucureştiul negocia de pe poziţii cel puţin egale, şi nu se arăta disperat să vândă o fabrică aflată în moarte clinică? O să spuneţi că România va câştiga cu mult mai mult după venirea Ford decât cele 57+27+675 de milioane de euro. E adevărat, dar mai mult plus ceva înseamnă ceva mai mult.

Data: 5 martie 2008