Un nou studiu de la Universitatea din New York a folosit dinamica fluidelor. Totul pentru a analiza dacă este posibilă crearea unei astfel de forme prin eroziunea eoliană.

Marele Sfinx. O formă asemănătoare leului se poate forma în mod natural

Marele Sfinx. Creând movile de argilă bentonită și plastic (un substitut pentru argila compactă, cunoscută sub numele de yardangs) și folosind apă curgătoare pentru a simula eroziunea eoliană. Așa a descoperit echipa că o formă asemănătoare leului se poate forma în mod natural, scrie Daily Mail.

Marile Piramide din Giza sunt, fără îndoială, cel mai impresionant proiect de construcție al lumii antice. Aproximativ 2,3 milioane de plăci de calcar alcătuiesc doar Marea Piramidă. Un alt simbol maiestuos ridicat de-a lungul Nilului este Marele Sfinx din Giza. El are o poveste mult mai misterioasă.

Egiptenii antici nu au creat sfinxul de la zero, precum piramidele

Într-un articol din 1981 din revista Smithsonian, geologul Farouk El-Baz susținea că egiptenii antici nu au creat sfinxul de la zero, precum piramidele, ci că vânturile deșertului au format contururile generale ale sfinxului, iar pietrarii au dat stâncii un ”lifting facial” ceresc.

Acum, oamenii de știință de la Universitatea din New York au testat această teorie creând forme de relief în miniatură, asemănătoare leului, din argilă, folosind dinamica fluidelor și au descoperit că este posibil ca forma stâncii să-i fi inspirat pe egipteni să creeze sfinxul. Munca lor a fost acceptată de revista Physical Review Fluids.

Ne-a surprins asemănarea cu un leu în repaus

Condusă de Leif Ristroph de la Universitatea New York, echipa a studiat inițial modul în care apa a erodat argila. Au construit mai multe movile de argilă bentonită cu plastic non-erodabil la capătul din amonte al fiecăreia. Apa a trecut peste monturi paralel cu axa sa lungă. De-a lungul timpului, apa a erodat argila. Totuși, a lăsat plasticul intact, iar Ristroph a obsevat aspectul unei forme foarte familiare.

„Ne-a surprins asemănarea cu un leu așezat sau cu un leu în repaus”, a declarat Ristroph pentru New Scientist.

„Lichidul mănâncă solidul, dar solidul forțează apoi argila să ia forma sa. Se alimentează cu fluxul și modifică ratele de eroziune și modul în care acesta este distribuit pe suprafață”, a precizat acesta.

În timp ce plasticul non-erodabil nu există în natură (sau cel puțin, nu există în mod natural), caracteristicile geologice cunoscute sub numele de yardangs cu siguranță există. Ele sunt creste ascuțite, neregulate, de nisip compact. Ristroph și echipa sa au adăugat vopsea în apă pentru a vizualiza cu mai multă acuratețe modul în care vânturile ar fi putut modela spatele sfinxului, dacă ar fi întâlnit yardang compact în amonte.

Studiul de dinamică a fluidelor pare să aducă dovezi convingătoare ale acestei teorii

„Eliberarea de colorant în amonte dezvăluie linii comprimate sub cap, iar acest flux accelerat sapă gâtul și dezvăluie membrele anterioare și labele”, scriu Ristroph și echipa sa într-un comentariu despre descoperirile lor.

„Aceste rezultate arată ce ar fi putut vedea popoarele antice în deșerturile Egiptului și de ce și-au imaginat o creatură fantastică”, explică el.

El-Baz a teoretizat inițial că egiptenii antici au sculptat capul Sfinxului dintr-un yardang natural, iar studiul de dinamică a fluidelor al lui Ristroph pare să aducă unele dovezi convingătoare ale acestei teorii.
Una dintre teoriile Sfinx-ului este că monumentul a fost construit de către regele Khafra (2558 – 2532 î,Hr.), regele celei de a 4-a dinastii. Sfinxul se aliniază cu piramida faraonului, crezându-se că ar fi fost construit pentru a păzi mormântul acestuia.

Numele de Sfinx vine de la cuvântul grecesc sfingo care înseamnă „a strangula”, grecii l-au folosit pentru prima dată numind o creatură fabuloasă care avea capul unui om, corpul unui leu și aripi de pasăre şi care își strangula victimele.