Formula calcul pensii 2024. Noile venituri ce se adaugă la pensie în România

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Formula calcul pensii 2024. Şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a explicat tot ceea ce trebuie să știe românii despre schimbările cele mai importante aduse la Legea pensiilor.

Formula calcul pensii 2024. Şeful Casei de Pensii spune că noua lege ia în calcul toate veniturile brute

Formula calcul pensii 2024. Şeful Casei de Pensii, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a oferit miercuri, 8 noiembrie 2023, un interviu televizat. Aici, el a oferit informații despre cele mai mari schimbări de care vor avea parte pensionarii.

Potrivit lui apare și o altă noutate pe lângă introducerea unei alte formule de calcul. Noua lege a pensiilor va ține cont de toate veniturile brute ale românilor. Acest lucru înseamnă că pensionarii vor primi pensii mai mari.

Veniturile care vor conta la pensie pot fi inclusiv cele de tipul primelor, pensiilor, sporurilor, dar și acordul global sau cel de-al 13-lea salariu.

„Cel mai important lucru este noua formulă de calcul a pensiilor. Cu această nouă formulă de calcul practic înlăturăm toate inechitățile acumulate de-a lungul timpului în sistem.

O altă noutate în formula de calcul a pensiilor este că vorbim de toate veniturile brute pe care le luăm în calcul şi care în momentul de față, pe legislația actuală, nu sunt importante. Mă refer în principal la acordul global, dar și celelalte prime, premii, al 13-lea salariu.

Vorbim de alte sporuri care n-au aveau caracter permanent, ci unul nepermanent, iar acum se iau în calcul în viitoarea lege a pensiilor şi românii vor beneficia de majorări”, a precizat reprezentantul Casei de Pensii.

Tot el amintește și o altă modificare importantă. Ea se referă la scăderea vârstei de pensionare pentru femei în funcție de numărul de copii.

„Şi e foarte important să mai spunem că în funcție de câți copii ai, scade vârsta de pensionare cu șase luni pentru fiecare copil.

Aceasta este o noutate, care în prezent nu se aplică și, într-adevăr, pentru fiecare copil născut, doamnele beneficiază de o reducere din vârsta standard de pensionare, această reducere ajungând până la 3,5 ani. Este reducerea maximă pentru fiecare”, a explicat Daniel Baciu pentru Antena 3 CNN.

Pensionarii pot calcula acasă câți bani vor primi din 2024

Formula calcul pensii 2024. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare în 2024. Oficialii au explicat și modul în care își pot afla pensionarii sumele pe care le vor primi în plus.

Noua formulă din legea pensiilor este următoarea: valoarea punctului de referință (VPR) înmulţit cu numărul de puncte de pensie (îl găsiți în decizia de pensionare).

Pensionarii care nu își cunosc valoarea punctului de referință (VPR) trebuie să știe că îl pot afla printr-un alt calcul. VPR este egal cu punctul de pensie (în 2024 va fi de 2.031 lei) împărțit la 25 de ani de cotizare (numărul de ani mediu de cotizare).

Formula de calcul pentru pensie

VPR x numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) = 2031 : 25 = 81.

După ce aţi aflat care este VPR, vă uitați în decizia de pensionare și înmulțiți 81 de lei cu numărul total de puncte din decizia de pensionare. În acest fel veți obține pensia pe care o veți avea după această nouă formulă.