Liderul sindical Vasile Tivig a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care prezintă trei situații de calcul al pensiilor angajaților de la Mintia, Turceni și Rovinari.
Situațiile de calcul, care sunt pe baza legii nr.197/2021, scot la iveală că angajații de la Turceni ies în pierdere cu 1859 de lei, în timp ce angajații de la Rovinari ies în pierdere cu 1518 de lei.
„Pentru a înțelege toată lumea „ajutorul” psd și pnl, acordat minerilor și energeticienilor din C.E. OLTENIA și nu numai, vreau să vă prezint 3 situații de calcul, pentru un angajat care a muncit 33 de ani (19÷52 de ani), cu un salariu mediu pe economie (media celor 33 de ani)”, arată acesta pe rețelele de socializare.
Cele trei situații de calcul al pensiilor
„Situația 1: Angajat al Termocentralelor Mintia sau Paroșeni, sau angajat al C.E.HUNEDOARA care nu a avut Grupa1/Condiții Speciale, iar din 2001 nu a beneficiat de Condiții Superioare de muncă (exact ca la Turceni), care are toți cei 33 de ani în Condiții Speciale, conform Legii 197/2021: Cuantum Pensie = (1 × 1,5 × 33) : 25 × 1,41 × 1.785 = 4984 RON. Stagiu Total de Cotizare: 33 × 1,5 = 49 ani și 6 luni!
Situația 2: Angajat al Termocentralei Turceni, care a avut Grupa a II-a până în 2001, Condiții Normale între 01.04.2001 și 17.08.2021, respectiv Condiții Speciale după 18.08.2021: Cuantum Pensie = (((1×1,25×11) + (1×1,5×2)) : 25 + (1×20) : 35) × 1,41 × 1.785 = ((13,75 + 3) : 25 + 20 : 35) × 1.41 × 1785 = (0.67 + 0.57142) × 0.41 × 1.785 = 3125 RON. Stagiul total de cotizare: (1.25 × 11) + (1 × 20) × (1.5 × 2) = 13,75 + 20 + 3 = 36 ani și 9 luni!
Situația 3: Angajat din carieră (fără asecări sau vulcanizări) sau Termocentrala Rovinari, care a avut Grupa a ll-a până în 2001, 19 ani de Condiții Deosebite și unul de Condiții Normale între 2001 și 2021, respectiv 2 ani de Condiții Speciale după 2021: Cuantum Pensie = (((1×1.25×11) + (1×1.5×2)) : 25 + ((1×1.25×19) + (1×1×1)) : 35) × 1.41 × 1785 = ((13,75 + 3) : 25 + (23.75 + 1) : 35) × 1,41 × 1785 = (16.75 : 25 + 24.75 : 35) × 1,41 × 1785 = (0.67 + 0.70714) × 1.41 × 1785 = 3466 RON. Stagiu Total de Cotizare: 1,25 ×11 + 1, 33 × 19 + 1 × 1 + 1.5 × 2 = 13,75 + 25,333 + 1 + 3 = 43 ani și 1 lună!
Pentru ceilalți angajați din sistem, cuantumul pensiei și stagiul total se încadrează între cele de la punctele 2 și 3, în funcție de câți ani au avut în Condiții Normale de Muncă în intervalul 2001÷2021!”, mai arată liderul sindical Vasile Tivig.
Angajații sunt furați cu peste 30%
Astfel, liderul sindical a precizat pe rețelele de socializare că angajații de la Turceni sunt furați cu peste 37%, în loc să aibă o pensie mai mare cu 59.4%.
„Cei de la Turceni sunt furați cu 1859 RON, adică: 37.3%, respectiv, ar trebui să aibă o pensie mai mare cu 59.4%!!! 12 ani și 9 luni Stagiu Cotizare”, a precizat acesta.
În ceea ce-i privește pe angajații din cariere și pe cei de la Termocentrala Rovinari, ei sunt furați cu 30.457%, în loc să aibă o pensie mai mare cu 43.8%.
„Cei din cariere și Termocentrala Rovinari sunt furați cu 1518 RON, adică 30.457%, respectiv, ar trebui să aibă o pensie mai mare cu 43.8%!!! 6 ani și 5 luni Stagiu Cotizare”, a mai spus el.
De asemenea, Vasile Tivig a mai spus că „Stagiul Suplimentar de Cotizare face parte din formula de calcul a pensiei, atât în Legea Votcuța, cât și în viitoarea lege a pensiilor!!!! Iar pierderea valorică(nu cea procentuală) este aproape dublă, deoarece media punctajului lunar, în C.E. OLTENIA este aproape 2!!!”