Statele Unite achită însă costuri mult mai mari pentru trupele staţionate în Germania, ale căror efective sunt în prezent de aproape 35.000. Conform Departamentului Apărării de la Washington, numai pentru 2020 s-au alocat în bugetul publicat anul trecut 8,125 miliarde de dolari, adică de 55 de ori mai mult decât efortul financiar al Germaniei în 2019, care a fost de 132,4 milioane de euro.
Trump dorea să retragă peste 9.000 de soldați
Subiectul militarilor americani din Germania a ajuns în atenţie după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat intenţia de a retrage 9.500 de soldaţi. El a condamnat de multe ori Berlinul pentru bugetul insuficient alocat apărării.
Cheltuielile Germaniei au constat în primul rând în subvenţii pentru proiecte de construcţie în valoare de 648,5 milioane de euro, iar 333,9 milioane au reprezentat ‘costuri de apărare rezultate’, a arătat ministerul de finanţe, în urma unei solicitări de informaţii formulate de partidul de extremă stângă Die Linke.
La ce se referă consturile
Costurile respective se referă la plăţi către foşti militari americani, compensaţii pentru daunele produse de trupele SUA şi rambursarea investiţiilor Washingtonului în foste obiective militare.
Pentru contribuabilii americani, Germania este cea mai costisitoare bază militară a SUA din străinătate, dar – observă dpa – oferă în acelaşi timp o poziţie strategică în centrul Europei.
Ce spunea Trump la începutul lunii iulie
Retragerea acestor trupe a fost solicitată pe 15 iunie de preşedintele Donald Trump, care acuză Germania că profită financiar de prezenţa militară americană.
„Propunerea care a fost aprobată nu răspunde doar ordinului prezidenţial, ci va creşte şi descurajarea Rusiei, va consolida NATO, va asigura aliaţii, va îmbunătăţi flexibilitatea strategică a SUA şi a comandamentului operaţional al armatei americane în Europa, având în acelaşi timp grijă de soldaţii noştri şi de familiile lor”, a asigurat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Conducerea Pentagonului „va informa comisiile de apărare ale celor două camere ale Congresului în săptămânile următoare şi apoi se va consulta cu aliaţii asupra modului în care se va proceda”, a adăugat Jonathan Hoffman