Este și motivul pentru care, luna aceasta, Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale în Europa (SOCEUR),
a efectuat cel mai mare exercițiu anual. Unități de operațiuni speciale din mai multe state NATO și din țări partenere au lucrat împreună pentru a-și perfecționa abilitățile.
Parteneriat important
SOCEUR a planificat ca exercițiile „Trojan Footprint 21” și „Black Swan 21” să aibă loc simultan, pentru a ajuta la simularea unui conflict complet, cu Rusia, începând cu statele Baltice și Scandinavia la sud, și pînă la Ucraina și regiunea Mării Negre.
US Navy SEAL, US Navy Special Warfare Combatant-Craft Crewmen (SWCC), US Army Green Berets și US Air Force Air Commandos au participat la exerciții în România și Europa de Est, alături de forțe speciale din Austria, Bulgaria, Croația , Germania, Georgia, Ungaria, Muntenegru, Macedonia de Nord, Spania, Ucraina și Marea Britanie.
Exerciţiul coordonat de SOCEUR oferă ocazia de a testa şi demonstra tactici, tehnici şi proceduri de tip „multi-domain”. Operaţiunile de tip „all-domain” implică seturi de competenţe profesionale caracteristice militarilor din forţele aeriene, terestre şi navale, care trebuie să execute o misiune complexă.
Exerciţiu condus de Ungaria
Exercițiul „Black Swan 21”, condus de Ungaria, a oferit o varietate de antrenamente ale forțelor speciale, inclusiv interdicția vehiculelor aeriene, sistemul de extracție cu inserție rapidă a cablului (FRIES) și recunoașterea specială. Scopul exercițiului a fost de a testa capacitățile de sincronizare militară și de a ajuta la apărarea mai multor domenii în Europa.
„Cred este manifestarea a tot ceea ce este extraordinar la NATO. Mai mulți aliați care se reunesc și chiar parteneri non-NATO care se reunesc pentru a-și împărtăși tacticile, tehnicile, procedurile, astfel încât să fim cu toții mai buni”, a explicat generalul maior al Forțelor Aeriene americane, David H. Tabor, șeful comandamentului pentru operațiuni speciale SUA din Europa.
În Szolnok, Ungaria, Beretele Verzi ale Armatei SUA au putut să se antreneze alături de forțele speciale austriece, croate, maghiare, slovace și slovene.
Exercițiile au abordat amenințarea Rusiei, care și-a consolidat prezența în Marea Neagră, după anexarea Crimeei. Operațiunile de instruire au arătat cum NATO și alți parteneri SOF ar putea lucra împreună dacă ar fi nevoie.
Georgia a găzduit anul acesta și „Trojan Footprint 21”. Un exercițiu în care Beretele Verzi ale Armatei SUA s-au instruit pentru a continua să construiască interoperabilitatea cu Forțele de Operațiuni Speciale Georgiene (GSOF), în cadrul unor evenimente de instruire tactică din regiune.
Operațiuni suplimentare de instruire „Trojan Footprint 21” au avut loc și în Bulgaria, Muntenegru, Macedonia de Nord, Georgia și România.
„În timp ce exercițiul este axat pe îmbunătățirea capacității SOF de a contracara o multitudine de amenințări, crește și integrarea cu forțele convenționale și îmbunătățește interoperabilitatea cu aliații NATO și cu partenerii europeni”, a declarat col. Marc V. LaRoche, șeful adjunct al Comandamentului operațiunilor speciale în Europa.
„Trojan Footprint întărește pregătirea militară, cultivă încrederea și dezvoltă relații durabile care promovează pacea și stabilitatea în întreaga Europă”, a adăugat el.