”Unităţile grupării paramilitare Wagner, care s-au oprit ieri (sâmbătă) în regiunea Lipeţk, au părăsit teritoriul” regiunii, anunţă într-o postare pe Telegram serviciul de presă al autorităţilor regionale.

Primarul din Rostov-pe-Don, Aleksei Logvienko anunţă într-o postare pe Telegram că aproape 10.000 de m² au fost avariaţi de tancuri Wagner.

Coreea de Nord, mesaj de susținere pentru Rusia în urma rebeliunii Wagner

Adjunctul ministrului nord-coreean de Externe Im Chon Il şi-a exprimat, într-o reuniune cu ambasadorul Rusiei la Phenian, Aleksandr Maţegora, ”convingerea că recenta rebeliune armată din Rusia va fi reprimată cu succes”, potrviti agenţiei oficiale nord-corene de presă KCNA.

”Armata şi poporul ruse vor depăşi cu siguranţă probele şi vor ieşi în mod eroic victorioase din operaţiunea militară specială împotrova Ucrainei”, a declarat im, potrivit KCNA.

Coreea de Nord consideră acest conflict un ”război prin procură” al Statelor Unite care vizează să distrugă Rusia şi condamnă ajutorul militar acordat de către Occident Kievului.

Rusia se opune de mult timp prin veto, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, impunerii unor noi sancţiuni Coreei de Nord privind programul nuclear şi tiruri repetate de rachete ale Phenianului.

Oamenii lui Kadîrov se retrag din Rostov

Forțele cecene se retrag din regiunea rusă Rostov și se întorc pe front, în Ucraina. Anunțul a fost făcut de comandantul unităţii, Aptî Alaudinov.

Trupele au fost desfăşurate în regiunea rusă Rostov pentru a reprima rebeliunea, anunţă duminică, într-o postare pe Telegram, liderul cecen Ramzan Kadîrov.

”În urma recentelor evenimente, unităţi cecene au fost trimise la Rostov-pe-Don pentru a lua situţia sub control, în caz de nevoie”, spune Kedîrov.

”Pentru a rezolva această problemă, au fost implicaţi adjunctul liderului Republicii Cenenia, comandantul Forţelor Specciale AHMAT, adjunctul comandantului celui de-al 2-lea Corp de Armată al Forţelor Armate RF Aptî Alaudinov şi comandantul Regimentului Nord-Ahmat Zaindi Zingiev”, precizează el.

”3.000 de luptărori ai unor unităţi de elită au fost trimşi din Cecenia şi se află pe poziţii de (duminică) dimineaţa, pregătite să îndeplinească orice ordin al preşedintelui rus Vladimir Putin”, potrivit publicaţiei cecene de stat Groznîi.