Cei de la Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) au găzduit miercuri, 9 iunie întâlnirile business to business (B2B) din cadrul Forumului de Afaceri România-Israel. A fost un eveniment organizat în marja vizitei oficiale în România a E.S. domnul Reuven Rivlin, Președintele Statului Israel.
În contextul demersurilor vizând sprijinirea și internaționalizarea afacerilor românești, CCIR a organizat, în cadrul Forumului de Afaceri, trei paneluri simultane cu tematică importantă în activitatea de atragere a investițiilor străine în România: Cyber and homeland security – Smart cities, Digital health, precum și Agriculture and water management. în cadrul celor mai mult de 220 de întâlniri B2B din cadrul panelurilor au participat peste 130 de companii românești și israeliene, totodată fiind prezenți mai mult de 70 de oficiali din cele două țări.
Concomitent cu desfășurarea forumului, președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a avut întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Institutului de Export al Israelului, ai Asociației Industriașilor din Israel și ai Federației Camerelor de Comerț Israeliene, din care au rezultat interesul comun în ceea ce privește dinamizarea relațiilor economice bilaterale.
„Forumul de Afaceri România-Israel a oferit oportunitatea perfectă pentru comunitatea de business din cele două state de a avea un dialog direct, față în față, și de a se implica, în acest fel, în proiecte comune. Din întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanții Institutului de Export al Israelului, Asociației Industriașilor din Israel și Federației Camerelor de Comerț Israeliene s-au desprins câteva direcții de lucru pe termen scurt și mediu. Astfel, partea israeliană și-a exprimat interesul în a face o serie de investiții privind dezvoltarea capacității de transport maritim şi fluvial, în zona Portului Constanța, și pe traseul navigabil al coridorului dunărean, România putând deveni în acest fel un hub al mărfurilor israeliene către Comunitatea Europeană. CCIR va semna un Memorandum de Înțelegere cu aceste trei importante entități economice israeliene, iar în continuarea eforturilor de promovare și internaționalizare a mediului de afaceri românesc, vom organiza, la sfârșitul acestui an o misiune economică în Israel”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
Totodată, în cadrul Forumului de Afaceri România-Israel, CCIR a facilitat desfăşurarea unei întâlniri government to government (G2G), prezidată, din partea Statului Israel, de către de dl. Ohad Cohen, Trade Commissioner – Ministerul Economiei și Industriei din Israel, dna. Ambasador Yael Ravia-Zadok, Director General Adjunct, Afaceri Economice din cadrul Ministerului de Afaceri Externe și dl. Amir Sagron, Adjunct al Șefului de Misiune – Ambasada Israelului din București, iar din partea română de către dl. Alexandru Bologan, secretar de stat, Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai ministerului economiei şi ai agriculturii din România.
Potrivit datelor ONRC, volumul total al schimburilor comerciale România-Israel însuma 570,15 milioane de euro, la sfârșitul anului 2020. La nivelul lunii martie 2021, în România activau un număr de 8298 de companii israeliene, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 64,04 milioane de euro.