Formulu Economic Mondial de la Davos 2023 s-a încheiat pe un ton optimist, dar cu semnale de alarmă în ceea ce privește criza climatică. De asemenea, elitele global au constatat că recesiunea va fi una blândă.
După ce o perioadă de timp s-a aflat sub umbra recesiunii, reuniunea din acest an a Forumului Economic Mondial de la Davos se încheie pe un ton de optimism. Elitele globale sunt resemnate cu privire la recesiune, care este aproape inevitabilă. Însă aceştia sunt totuşi optimişti că va fi una blândă, a relatat Washington Post.
La Davos au apărut avertismente majore în ceea ce privește schimbările climatice
O iarnă mai blândă decât era de aşteptat ajută Europa să treacă peste criza energiei. Economia chinezească se redeschide, urmând să susţină întreaga economie mondială, iar inflaţia îşi încetineşte ritmul de creştere. „Dacă ar fi să descriu perspectiva FMI pentru 2023 pe scurt, aceasta ar fi că avem un an greu în faţă, dar există semne de rezistenţă.”, a afirmat Gita Gopinath, prim adjunct al directorului general al FMI.
În pofida tonului de optimism, au apărut avertismente majore în ceea ce privește schimbările climatice. Un grup de activişti pe climat, printre care Greta Thunberg, a protestat în Davos, cerând să se pună capăt noilor proiecte din domeniul combustibililor fosili. Activiştii au atras atenţia că a venit timpul ca publicul să nu mai fie indus în eroare cu privire la criza climatică, potrivit Reuters.
Forumul de la Davos a fost de asemenea o ocazie pentru marile bănci centrale să avertizeze că lupta cu inflaţia nu s-a terminat. Preşedinta BCE Christine Lagarde a anunțat că urmează noi majorări importante de dobânzi, declaraţii similare fiind făcute mai apoi de oficialii de top ai băncii centrale americane, conform presei internaționale.
Ucraina, în centrul discuțiilor de la Davos
Participanţii la reuniune au lăudat în mare majoritate pachetul de subvenţii verzi lansat de SUA. Însă Christine Lagarde a declarat că speră ca un război al subvenţiilor să poată fi evitat. Totodată, La Davos, Ucraina şi-a accelerat eforturile de a-şi asigura susţinere financiară pentru reconstrucţia ţării, conform sursei citate anterior. De la începutul invaziei, SUA şi aliaţii săi au acordat Ucrainei arme de miliarde de dolari, însă Kievul vrea mai mult. .
Din Europa de est, Polonia a fost reprezentată la Forumul Economic Mondial de o numerousă delegaţie din mediul politic şi de afaceri. Preşedintele polonez a fost un partener de discuţii căutat. În centrul atenţiei s-a situat aşa-numita Casă Poloneză, scrie Deutsche Welle.
„Ideea înfiinţării Casei Poloneze în timpul Forumului i-a aparţinut preşedintelui. Ea se doreşte a fi un centru de stabilire a contactelor cu Polonia. În primul rând pentru comunitatea de business, dar şi pentru oamenii politici.“, a declarat Sylwia Dalecka, care se ocupă de gestionarea acesteia din 2019.