The Diplomat organizează miercuri, la Bucureşti, a cincea ediţie a Forumului People Empowering Business.
„Ultimele noutăţi cu privire la impactul demografic, globalizare, tehnologia digitală şi schimbarea valorilor sociale şi a aşteptărilor angajaţilor schimbă modelele de afaceri şi în acelaşi timp şi locul de muncă. Evenimentul anual care reuneşte manageri şi specialişti din domeniu ai companiilor din zona de real estate şi domeniile conexe va aborda astfel de subiecte la cea de-a cincea ediţie a Forumului People Empowering Business 2019 organizat de Diplomat”, se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.
La eveniment vor participa manageri, directori de resurse umane din marile companii locale, traineri, consultanţi şi headhunteri, pentru a analiza şi identifica noi instrumente, strategii şi soluţii în vederea dezvoltării, implementării şi optimizării modelului de HR.
Printre vorbitorii confirmaţi la eveniment se numără: Vivek Bakshi, general manager – International Operations (Europe) at Wipro Technologies; Shibu Nambiar, chief operating officer, Genpact Europe; Antoniu Panait, managing partner, Vastint; Andrei Romanescu, Veeam Software; Manuel Dujardin, director Training & Recruitment, Societe Generale EBS; Noni Jain, DOP – Talent Acquisition, Wipro; Sandor Bodnar, managing director, Hays; Mihaela Robu, business development manager ACCA SEE; Corina Vasilescu, CFO, ADP; Roxana Şerban, Talent Coach, ADP; Adnana Popa, managing partner, Sago Finance; George Didoiu, director Tenant Services, Colliers; Andreea Vilceanu, HR specialist Nuclearelectrica; Mircea Cătălin Roman, coordinator Employment Practice Noerr, senior associate; Adela Jansen, HR executive director, BRD Group Societe Generale; Colin C. Lovering, vice chairman, BRCC, Avison Young Real Estate etc.