Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, Phil Breedlove, fost comandant suprem al Forțelor Aliate în Europa, a vorbit despre tactica militară care trebuie abordată pentru ca Ucraina să învingă Rusia.

„Știm de multă vreme cât de importantă este Marea Neagră, dar mă tem că noi, în Occident, în trecut, nu am acordat suficientă atenție acestei părți a lumii.

Rusia a dovedit, din nou, că nu am acordat atenția cuvenită, pentru că a pornit un război mult mai vast, care înghite toată partea de nord a Mării Negre și teritoriile din jur.

Rusia a dezlănțuit un război oribil, inuman și ilegal, care ne dă bătăi de cap și nouă, în Occident. Cred că partea bună din acest război oribil este că Occidentul și restul lumii acordă tot mai multă atenție Mării Negre”, a declarat Phil Breedlove.

Generalul consideră că durata războiului depinde de modul în care Occidentul sprijină Ucraina.

„Cred că abilitatea Rusiei de a prelungi acest război depinde cu totul de țările occidentale. Atunci când îi dăm Ucrainei cele necesare, unitatea ucraineană învinge. Dacă le dăm ce au nevoie pentru a câștiga, vor învinge Rusia și acest război va ajunge mai repede la final”, a mai adăugat fostul comandant.

Planul tactic al fostului șef NATO

Fostul comandant NATO a prezentat, de asemenea, un plan care ar putea să-i ajute pe ucraineni să-și elibereze teritoriul.

„Dacă ar fi să plănuiesc eu contraofensiva, cel mai important punct ar fi ruperea coridorului terestru către Crimeea, recuperarea controlului asupra resurselor de aprovizionare cu apă pentru Crimeea, distrugerea podului Kerci, izolând Crimeea, și apoi lansarea unui atac în profunzime. Nu cu forțe terestre, ci din aer, cu rachete și cu forțe de artilerie”, a declarat Phil Breedlove.

Conflict NATO – Rusia, probabilitate mare

Pe de altă parte, generalul afirmă că sunt șanse foarte mari ca NATO și Rusia să se intersecteze și asigură că, la nevoie, România va fi apărată de forțele NATO.

„Posibilitatea este mai mare decât acum trei ani și poate chiar decât era în 2014. Atâta timp cât Rusia își menține atitudinea beligerantă și își folosește forța militară pentru a invada granițele din Europa, atâta timp cât Rusia a generat cel mai mare război de la Al Doilea Război Mondial, da, ne aflăm într-o probabilitate mai mare ca NATO și Rusia să se intersecteze.

Vom apăra fiecare centimetru din NATO. România a fost o parte importantă a noului NATO. Cred că România se poate baza pe asigurarea că NATO va fi acolo la nevoie”, a încheiat Phil Breedlove.