Fost luptător, actual tată
Este vorba despre fostul luptător Cătălin Zmărăndescu. Acesta va fi tată pentru a patra oară după ce soția sa, Luiza, este din nou însărcinată. Copilul se va naște la finalul acestei veri. Cei doi nu știu sexul acestuia, însă își doreau foarte mult încă un copil, care, din dorința lui Zmărăndescu, să fie tot o fetiță. Sportivul mai are doi copii mari, Alexandra și Mihai, din prima căsnicie, iar cu actuala soție are o pe Matilda Victoria, în vârstă de 1 an și 8 luni. Pentru ei nu s-a încheiat bine perioada cu schimbatul scutecelor, că vine o următoarea, potrivit playtech.ro
„Sunt foarte bucuros. Ne mai doream un copil, nu era programat ce-i drept. Am avut și noi o perioadă mai liberă și ne-am cam distrat. Luiza este însărcinată în trei luni, iar la începutul lunii septembrie va naște. Diferența de vârstă dintre Matilda și surioara sau frățiorul ei va fi foarte mică, doi ani și vreo trei luni, așa că e bine, vor crește și se vor juca împreună”, a declarat Cătălin Zmărăndescu pentru Click.
Zmărăndescu luptă într-un alt fel de ring
Pentru moment, sexul bebelușului trebuie așteptat, dar celebrul luptător speră să fie tot o fetiță. Până când va fi dat verdictul, Zmărăndescu declară că are de dus „lupte” cu poftele ciudate ale soției sale.
„Eu îmi doresc fetiță, pentru că sunt mai deosebite, băieții pleacă, nu sunt lângă tine, fetele sunt mai lipicioase. Soția cred că vrea băiat, cel puțin, așa se exprimă. Soacra a zis că vom avea tot fată. Până la urmă important este să fie sănătos. Luiza are niște pofte ciudate. În afara faptul că nu suportă mirosurile și vomită foarte des, are pofte foarte ciudate. M-a nenorocit, ieri a avut poftă de ardei iute, acum două zile voia caramele, ce să fac, am căutat prin tot orașul caramele. Bine că nu are pofte din astea, mai un Rolex, mai un Mercedes”, a povestit, amuzat, fostul luptător.