În vara anului trecut, Judecătoria Sectorului 1 București l-a trimis în judecată pe actualul manager general de la Dinamo, Florin Prunea, pentru că a fost prins băut la volan la sfârșitul anului 2018, scrie newsweek.ro. Fostul internațional a primit 9 luni cu suspendare și va fi sub supraveghere 2 ani.
Acesta și-a recunoscut fapta și a cerut judecarea în procedură simplificată.
„Instanța are în vedere că fapta a fost săvârșită la o oră de trafic nu foarte aglomerat, în timpul nopții, iar inculpatul a fost oprit pentru un control de rutină, nu ca urmare a săvârșirii unei contravenții sau infracțiuni, alcoolemia înregistrată nefiind foarte ridicată”, se arată în decizia magistraţilor.
Instanța a ținut cont de realizările sale dar și de istoricul sancțiunilor
La sfârșitul anului 2018, fostul portar al naționalei a fost prins băut la volan cu o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din raportul de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, a reieșit că avea o alcoolemie de 1,55 grame la mie.
Înstanța a ținut cont de performanțele sale sportive dar și de faptul că a fost decorat, în semn de apreciere pentru activitatea sportivă, de președintele României. De asemenea s-a luat în considerare faptul că în ultimii 5 ani Florin Prunea nu a săvârșit abateri grave la regimul circulației rutiere, după cum rezultă din istoricul sancțiunilor contravenționale.