Deputatul liberal Marius Bodea, a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, că a fost informat de către conducerea centrală a PNL ca Mihai Chirica va fi candidatul formaţiunii la Primăria municipiului Iaşi.
Marius Bodea, care este şi preşedintele organizaţiei municipale PNL Iaşi şi care timp de patru ani a fost cel mai înverşunat contestatar al lui Mihai Chirica, declară că este o decizie care îl „mâhneşte profund” întrucât consideră că „Iaşul merită mai mult”.
„Ieri (marţi – n.red.), conducerea centrală a PNL, în prezenţa domnului Costel Alexe, preşedintele PNL Iaşi, mi-a prezentat decizia de a-l aduce în PNL Iaşi pe domnul Mihai Chirica şi de a-l desemna candidat pentru un nou mandat de primar. Este o decizie care mă mâhneşte profund. Mi-aş fi dorit ca decizia să fie explicată asumat de către colegii mei încă din momentul în care a încolţit această idee. Împreună cu colegii mei, cei care cred în continuare că Iaşul merită mai mult, vom stabili ce trebuie făcut mai departe, dar vă asigur că nu voi fi adeptul unor răfuieli publice care să genereze un prejudiciu partidului de care aparţin de 22 de ani”, a spus Marius Bodea.
Bodea: PNL nu va putea schimba metehnele unui individ care a crescut la pieptul PSD
Totodată, el consideră că decizia a fost luată pentru ca preşedintele filialei, ministrul Mediului, Costel Alexe, să aibă şanse mai mari pentru câştigarea Consiliului Judeţean Iaşi. În opinia lui Bodea, decizia este una greşită pe termen lung întrucât PNL nu va putea schimba „metehnele unui individ care a crescut în administraţie timp de 18 ani la pieptul PSD”.
„Justificarea ce stă în spatele acestei decizii politice a fost ca domnul Costel Alexe să îşi maximizeze şansele pentru câştigarea Consiliului Judeţean Iaşi, fructificând un potenţial aport electoral suplimentar pe care i l-ar aduce candidatul Mihai Chirica şi pentru a maximiza inclusiv scorul politic local. Pot înţelege realitatea unor astfel de calcule pragmatice, pentru a obţine un scor politic pe termen scurt, dar, pe termen lung, este o decizie greşită. Din toată această poveste au sigur de câştigat doi oameni. Pierd însă liberalii autentici şi mai ales ieşenii care cred într-o reformare a administraţiei publice locale. Un partid puternic, cum este astăzi PNL, cu toată determinarea sa, nu va putea schimba metehnele unui individ care a crescut în administraţie timp de 18 ani la pieptul PSD”, a mai declarat Marius Bodea. potrivit Agerpres.
Mihai Chirica a confirmat informaţiile
„În această perioadă, fiecare partid și-a terminat sondajele de opinie și analizele politice. Este firesc să apară discuții și propuneri politice. Mă bucur să constat că toate analizele sociologice pe Municipiul Iași arată că există un grad mare de satisfacție al ieșenilor față de proiectele mele și ale Primăriei.
În fiecare zi a mandatului de primar m-am considerat în primul rând primarul ieșenilor, indiferent de opțiunea politică personală a fiecărui cetățean.
Proiectele Iașului sunt și trebuie să fie prioritatea mea și a oricărui partid politic responsabil, nu orgoliile politice personale. De aceea, în mod constant, am fost partenerul Președintelui Klaus Iohannis, garantul statului de drept din România și al valorilor occidentale pe care le împărtășim cu toții.
Președintele Klaus Iohannis a fost întotdeauna alături de Iași și de Moldova și a demonstrat că este un partener constant al proiectelor noastre. Este de datoria mea să mă gândesc la responsabilitățile politice și administrative cu care m-au investit ieșenii și să construim împreună o echipă puternică pe plan local, relevantă pe plan regional și respectată la nivel național.
Drumul meu politic, creionat alături de ieșeni, va continua alături de Președintele Klaus Iohannis și de parteneri politici onorabili și profund atașați de valorile europene”, se arată în comunicatul Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi.
Deocamdată nu este clar dacă Mihai Chirica se va înscrie sau nu în PNL.