Ceea ce apărea și în programele precedente apare și în noul program de guvernare, constată Ioana Petrescu. „Adică o mulțime de beneficii – și sociale, și pentru toate categoriile, de fapt, pentru că acoperă și pensionarii (…) și elevi și studenți, sunt tot felul de beneficii și împrumuturi pentru ei, dar și tineri, deci acoperă pe toată lumea”.
Noul program de guvernare este „foarte stufos” și pentru că el conține măsurile neimplementate conform calendarului inițial.
„Pe de altă parte, o multitudine de reduceri de taxe care ele sunt de fapt aceleași din programul precedent, dar a fost mutată data de implementare, pentru că, de exemplu, venitul zero pentru medici ar fi trebuit să intre în vigoare de anul acesta, de asemenea impozitul zero pe dividende ar fi trebuit să fie în vigoare, și acele taxe reduse pentru agricultură despre care discutau ar fi trebuit să intre în vigoare de anul acesta. Au fost mutate termenele”, a explicat Petrescu.
„Deci dacă vorbim de strategie, (…) cheltuim foarte mult, nu știm foarte bine de unde aducem banii pentru că, de fapt, avem o multitudine de reduceri de taxe în acest program de guvernare. Există o singură posibilă sursă în acest program – vorbim de acel fond suveran de investiții„, constată fostul ministru de Finanțe.
Ioana Petrescu avertizează că pentru fondul suveran de investiții, este deja „prea târziu” ca să producă efecte în 2020.
„În acest moment pare, nu știu cum să-i spun, ca un fel de bulă de săpun, pentru că, dacă acum un an puteam să discutăm de un plan de a face acest fond de investiții – a lua companiile de stat profitabile, a le pune într-un fond de investiții, a folosi acei bani pentru investiții strategice și de a culege anumite rezultate, să spunem în 3-4 ani, pentru că un astfel de fond de dezvoltare nu produce efecte imediat, acum, în a doua lună a anului 2018, este nerealist să spui că vei face autostrăzi și investiții și vei face locuri de muncă cu acest fond de investiții care încă nu există. Deja suntem prea târziu ca să spunem că în 2020 vom vedea astfel de rezultate”, avertizează fostul ministru de Finanțe.
Suntem într-o perioadă de relaxare fiscală, subliniază Ioana Petrescu. „Dacă ne uităm și la începutul acestui an, vorbim de reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%, chiar faimoasa declarație 600 care a fost prost comunicată și prost implementată, practic reduce asigurările sociale – pentru oricine care câștigă peste 22.800 de lei net va plăti doar la salariul minim, deci este o reducere taxare, dar foarte prost implementată”, consideră Petrescu. „Formularul 600 a fost practic scris peste noapte pentru că a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii decembrie, deci lumea a avut foarte puțin timp să se lămurească ce este cu el. (…) O problemă mare cu acest formular, din punctul meu de vedere, este că nu se mai regularizează aceste asigurări pe care contribuabilul le plătește. Asta înseamnă că, de exemplu are un an prost în acest an, s-a dus la Fisc, a declarat pe formularul 600, plătește în fiecare trimestru acești bani, dar anul viitor se trezește că de fapt a făcut sub 22.800 – să aibă posibilitatea să facă o regularizare, să-și primească banii înapoi”.
Ipoteza retragerii formularului 600 este însă discutabilă. „Ce înseamnă să retragi, adică să-l elimini cu totul? Atunci cei care au astfel de venituri nu vor mai plăti CAS și CASS. (…) Dacă vor fi exceptați – asta este decizia ministrului de Finanțe și a guvernului – dacă vor decide să plătească CAS și CASS doar pe salarii, înseamnă că avem 6 milioane de contributori pentru un sistem de sănătate, de exemplu, de 16 milioane de beneficiari. Eu cred că dacă vor să facă chestia asta (…) trebuie să găsească o sursă mare de venituri să compenseze”.
Referitor la trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, fostul ministru de Finanțe consideră că fostele guvernări „au pus carul în fața boilor„. „Adică au venit cu o lege a salarizării unitare care promitea mult prea mult pe salariile brute, pentru că așa se scrie o lege a salarizării unitare, apoi și-au dat seama că nu este fezabil să vină cu acele măriri, au trecut asigurările sociale dintr-o parte în alta, astfel încât pe net oamenii de la stat primesc mult mai puțin, și în felul acesta își permit acele măriri care au fost promise în legea salarizării unitare. Dar este practic doar un schimb de colo – dă cu o mână, ia cu alta, pentru că în buzunarul salariatului de la stat creșterea nu va fi atât de mare pe cât scrie legea salarizării unitare”.