România nu are acreditată nici o Autoritate de Management şi riscă să nu primească nici un ban de la Comisia Europeană. Acest lucru ar putea creşte deficitul la peste 4%, a declarat, pentru Mediafax, Eugen Teodorovici, membru în Comisia buget-finanţe a Senatului şi fost ministru al Finanţelor.
În prezent, România nu are acreditată nici o Autoritate de Management şi nici Autoritatea de Certificare şi Plată de la Ministerul Finanţelor, care verifică şi trimite la Bruxelles toate facturile proiectelor finanţate din fonduri europene, a declarat senatorul PSD, Eugen Teodorovici, membru în Comisia buget-finanţe a Senatului şi fost ministru al Finanţelor şi al Fondurilor Europene.
“Ca să putem să beneficiem de banii europeni care estimăm că vor intra în ţară în acest an, trebuie să avem sistemul naţional acreditat. Adică toate structurile statului să fie acreditate de către Curtea de Conturi, respectiv Autoritatea de Audit, astfel încât să putem trimite facturile să fie decontate la Bruxelles. Statul trebuie să facă obligatoriu plăţi în ţară fiindcă economia nu poate sta în loc. Asta înseamnă că banii se vor plăti de la bugetul de stat şi nu din fondurile europene alocate României, adică se intră pe deficit. Se dă peste cap toată prognoza legată de deficit şi de creştere economică fiindcă nu mai sunt veniturile pe care am mizat”, a precizat Teodorovici.
Acesta spune că, în bugetul de stat se estimează că vor intra anul acesta în ţară fonduri europene în valoare de circa cinci miliarde de euro.
“Banii pentru agricultură vor fi absorbiţi uşor fiindcă sunt plăţi directe. Dacă estimăm că sunt două miliarde de euro pentru fondurile struturale şi de coeziune, din cele cinci în total, şi acestea nu vor fi decontate de Bruxelles, plăţile fiind făcut de la bugetul naţional, atunci deficitul sare de 4%”, arată fostul ministru.
“Astfel, noul Minister al Dezvoltării, care are şi fondurile europene, trebuie să trimită mai întâi la Autoritatea de Audit pachetul cu toate procedurile: stat de funcţii, fişe de post, toate procedurile, fluxul de date din interiorul Autorităţilor de Management, între Autorităţile de Management şi Ministerul de Finanţe, inclusiv sistemul informatic, care este principala problemă a României în absorbţia fondurilor europene. Fără toate acestea, Comisia Europeană nu poate să acrediteze şi îţi rămâne sistemul în aer”, afirmă Eugen Teodorovici.
Senatorul spune că statul român nu trebuie să pună pe umerii beneficiarilor de fonduri europene, privaţi sau publici, această problemă a neacreditării sistemului. Plăţile trebuiesc asumate de Guvern, adică ministerele trebuie să lanseze fondurile europene, Guvernul să pună bani din Trezorerie pentru plăţi, “după care e treaba statului dacă are sau nu acreditat sistemul. Dacă nu, rămâne cu deficit”.
Deşi statele membre au intrat pe noul buget comunitar din 2014, niciunul nu a avut acreditat sistemul în 2014 şi 2015 fiindcă au apărut probleme, inclusiv la nivelul Comisiei Europene, care a întârziat să emită regulamentul necesar. De asemenea, negocierile pe bugetul UE au durat foarte mult.
SURSA: Mediafax