Fostul secretar de stat Adriana Doina Pană de la Ministerul Educaţiei, care a revenit la catedră la o şcoală din Bistriţa după ieşirea PSD de la guvernare, cere, în instanţă, un salariu cu 50 la sută mai mare, aşa cum prevede Legea 221/2008, transmite corespondentul Mediafax.
Împreună cu celelalte cadre didactice de la Colegiul Tehnic InfoEl Bistriţa, unde este profesor, Adriana Doina Pană a dat în judecată şcoala în care predă şi Primăria Bistriţa, solicitând respectarea Legii 221/2008 care prevede majorarea cu 50 la sută a salariilor pentru cadrele didactice.
„Cât timp am fost în minister, eu am lucrat la nişte criterii de performanţă pentru cadrele didactice, fiindcă eram convinsă că, odată ce vor apărea, profesorilor li se vor da salarii mai mari cu 50 la sută. Am plecat însă din minister înainte să le finalizez. Acum, am considerat, împreună cu colegii mei, sub tutela Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ (UJSLI) că trebuie să cerem în instanţă respectarea unei legi pe care a dat-o statul român. Aşa mi se pare firesc”, a declarat Adriana Doina Pană.
În dosarul 2893/112/2009, aflat pe rolul unei instanţe de contencios a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a existat până acum un singur termen, în 8 februarie, următorul fiind în 16 martie.
Potrivit liderului judeţean al UJSLI, Titu Rauca, peste 4.500 de profesori din Bistriţa-Năsăud s-au adresat intanţelor de judecată cerând respectarea prevederilor Legii 221/2008, în condiţiile în care în tot sistemul de învăţământ judeţean lucrează aproximativ 5.500.
Adriana Doina Pană a fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei în perioada în care PSD s-a aflat la guvernare împreună cu PDL.
SURSA: Mediafax