Fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, a afirmat la o conferinţă susţinută la Institutul Brookings din Washington, că a fost o greşeală să se considere că dificultăţile Greciei, Spaniei şi Portugaliei sunt probleme ale "periferiei" Europei, estimând că aceste ţări au capacitatea de a schimba direcţia Uniunii Europene.
Potrivit lui Annan, atunci când Grecia a început să se confrunte cu probleme financiare, statele din nordul Europei le-au considerat probleme ale Greciei, iar atunci "când acestea au atins Spania şi Portugalia, le-au tratat drept probleme ale periferiei".
"Dar periferia are o capacitate incredibilă de a domina centrul", a punctat fostul secretar general al ONU. "Dacă ar fi admis de la bun început că trebuie să treacă împreună prin asta, probabil că ar fi depăşit deja dificultăţile, dar nu au făcut-o şi continuă să se confrunte cu ele", a adăugat Annan. El a atras atenţia că, în ciuda îndelungatei istorii a UE, "conceptul că interesul colectiv este şi interes naţional nu a fost bine asimilat". "Dacă Europa va eşua, acesta ar fi un adevărat dezastru pentru modul în care conducem lumea", a mai avertizat cel care a mai fost recent şi emisar internaţional pentru Siria.
Kofi Annan a prezentat la această conferinţă cartea sa de memorii intitulată "Interventions: A Life in War and Peace", în care evocă întreg parcursul vieţii sale, de la copilăria petrecută în Ghana, până la intrarea în lumea diplomatică la Geneva, şi mai ales perioda când a condus ONU, între anii 1997 şi 2006. "Am crescut cu credinţa că schimbarea este posibilă" şi "întotdeauna am crezut că nu trebuie să acceptăm lucrurile doar pentru motivul că întotdeauna s-au făcut într-un anumit fel. Trebuie să ne punem întrebări, trebuie să luptăm", a spus el.
Sursa: Agerpres