Un fost senator liberal este acuzat pentru fals în declarații, arată Agenția Națională de Integritate (ANI), care adaugă că acesta s-a aflat și în perioade de incompatibilitate din cauză că ocupa două funcții în același timp.
Fost senator liberal, acuzat de fals în declarații. Parchetul General a fost sesizat
Fostul senator liberal, Gheorghe Carp, actual manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, s-a aflat în incompatibilitate, spune Agenția Națională de Integritate, care adaugă că Parchetul General a fost sesizat pentru fals în declarații.
Agenția Națională de Integritate spune că starea de incompatibilitate a avut loc în perioada 16 august 2018 – 21 decembrie 2020, atunci când a exercitat în același timp funcția de funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale. În acest fel, au fot încălcate prevederile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006.
Tot în incompatibilitate s-a aflat și în perioada 21 decembrie 2020 – 21 octombrie 2021, atunci când a ocupat în același timp funcția de senator și funcția de administrator al unei societăți comerciale.
Parchetul General a fost sesizat
Mai mult decât atât, Agenția Națională de Integritate informează că Parchetul General a fost sesizat pentru că există indici care arată că fostul senator liberal a făcut fals în declarații, având în vedere că nu a menționat că este administrator la o societate comercială în declarațiile de interese depuse între anii 2018 și 2021.
La începutul lunii aprilie 2022, Gheorghe Carp a demisionat din Parlament, pentru a putea fi numit manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, funcţie pe care o deţinuse şi în anii anteriori.
Ce avere are fostul senator
Potrivit declarației sale de avere, publicată în luna iunie a anului trecut, fostul senator liberal deține un teren intravilan în comuna Șelimbăr, județul Sibiu, dobândit în anul 2016. Terenul are o suprafață de 25.000 de metri pătrați și este moștenire.
De asemenea, acesta deține un apartament în Oradea, dobândit în anul 1996, cu o suprafață de 65,95 metri pătrați.
În ceea ce privește bunurile mobile, Gheorghe Carp deține un autoturism marca BMW X3, dobândit în anul 2018 prin leasing.
Acesta are deschise, la BRD, două conturi în euro – unul dintre acestea este în valoarea de 32,108.20 de euro și a fost deschis în 2006, iar celălalt este în valoare de 30,006.66 de euro și a fost deschis în 2016.
Tot la BRD are și două conturi în ron – unul a fost deschis în 2006 și este în valoare de 12,733.65, în timp ce al doilea a fost deschis în 2018 și este în valoare de 3,724.23.
Soția acestuia, Olimpia Steluța Carp are și ea deschise două conturi, astfel:
- un cont la BRD în euro, deschis în 2018, în valoare de 35,385.46 de euro
- și un cont la Banca Transilvania, în lei, deschis în 2018, în valoare de 12,220.37
La vremea publicării declarației de avere, acesta avea un salariu anual de 165.943 de lei din partea Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, pentru funcția de manager, la care se adăuga un salariu de 54.224 de lei anual de la Universitatea Oradea, pentru funcția de cadru didactic.
De asemenea, din funcția de senator, acesta a primit un salariu anual de 4.334.