Fostul trader din City, Tom Hayes, a fost condamnat la 14 ani de închisoare, fiind prima persoana care a fost condamnată pentru fraudarea ratei dobânzii Libor, scrie The Guardian, în pagina electronică.
Tom Hayes, în vârstă de 35 de ani, un fost trader pe yen al UBS si Citigroup, a fost găsit vinovat de opt capete de acuzare, de conspirație în vederea comiterii de înşelăciuni.
După o investigaţie la nivel global care a durat şapte ani şi după un proces de nouă săptămâni, un juriu format din cinci femei şi şapte bărbaţi l-a găsit vinovat pe Hayes, în cazul tuturor celor opt capete de acuzare privind conspiraţie la comiterea de fraude.
Tom Hayes a fost condamnat la nouă ani şi jumătate de închisoare pentru infracţiuni comise în calitatea de trader al UBS şi la patru ani şi jumătate de închisoare pentru fraude în calitatea de angajat al Citigroup. Cele două sentinţe vor fi ispăşite consecutiv.
În sentinţa sa pronunţată la Southwark Crown Court din Londra, judecătorul a spus: "comportamentul despre care vorbim aici este unul necinstit și greșit și în consecinţă se transmite un mesaj în lumea bancară. Reputația Libor este importantă pentru oraș ca sector financiar, ca şi pentru instituțiile bancare ale orașului.
"Probitatea și onestitatea este esențială, ca de altfel şi încrederea. Activitatea Libor care s-a aflat în centrul atenţiei în acest caz a pus totul în pericol."
Tom Hayes şi-a susţinut nevinovăţia în privinţa manipulării ratei Libor, argumentând că practicile care i se reproşează sunt utilizate frecvent pe Wall Street.
UBS a recunoscut că a manipulat rata Libor, în funcţie de care sunt fixate ratele dobânzilor la credite ipotecare şi alte tipuri de produse financiare.