După despărțirea de Mihaela Rădulescu, Dani Oțil a refuzat mult timp să se mai afișeze cu alte femei. Excepție o face chiar una dintre actualele concurente de la Exalton, cu care acesta a avut o relație în urmă cu aproximativ doi ani. Se pare că matinalul de la Antena 1 și-a dorit să lege ceva serios cu Diana Senteș, dar până la urmă lucrurile nu s-au legat.
Tânăra face parte din echipa Războinicilor și este una dintre concurentele care a ieșit cel mai mult în evidență. De altfel, ea este obișnuită cu aparițiile în presă pentru că este un personaj destul de cunoscut în lumea mondenă. În trecut, ea a mai avut o relație și cu Marius Turcu, fiul fostului decedat de la Dinamo, care s-a sinucis în urmă cu mai mult timp.
Când l-a cunoscut pe Dani Oțil, Diana era antrenoare de fitness și același job îl avea și înainte de a intra în competiția de la Kanal D. De altfel, aceasta speră să-și crească notorietatea și de ce nu să primească poate și un contract în televiziune. Foștii concurenți din echipa Faimoșilor au reușit să-i convingă pe patronii turci să-i angajeze pe proiecte care până acum merg foarte bine.