Izzat Ibrahim al-Douri, numărul doi al regimului lui Saddam Hussein şi „regele de treflă” în pachetul de cărţi de joc cu responsabili irakieni căutaţi de americani în 2003, a murit, au anunţat luni partidul său şi fiica defunctului dictator irakian, relatează AFP.
Bărbatul era căutat. Pe capul său a fost pusă o recompensă de zece milioane de dolari de către SUA la momentul invaziei în urma căreia Partidul Baas, ajuns la guvernare în Irak în 1968, a fost înlăturat de la putere.
Deces în circumstanțe neclare
Niciunul dintre comunicatele care îi anunţă moartea nu precizează nici locul şi nici cauza decesului.
„Îmi prezint condoleanţele (…) pentru tovarăşul de luptă Izzat Ibrahim”, a postat pe Twitter Raghad Saddam Hussein.
Partidul Baas a publicat la rândul său un comunicat în care anunţa moartea celui care era în 2003 vicepreşedinte al Consiliului comandamentului revoluţiei şi vicepreşedinte al Irakului.
Zvonuri privind moartea lui al-Douri, născut în 1942, au apărut de mai multe ori în trecut, dar ele au fost dezminţite de fiecare dată de responsabili sau susţinători ai fostului regim.
Insurecţia împotriva americanilor
După 2003, membrii Baas au jucat un rol-cheie în insurecţia împotriva americanilor înainte de a se apropia de mişcarea jihadistă Statul Islamic (SI), învinsă militar în Irak la sfârşitul lui 2017.
Într-o înregistrare video difuzată pe internet în 2016, al-Douri i-a numit „eroi” pe oamenii Statului Islamic care au reuşit să cucerească din iunie 2014 importante teritorii în Irak.
El avea, de asemenea, legături strânse cu Armata bărbaţilor din Naqshbandiyya (JRTN), cu un număr important de combatanţi în cadrul insurecţiei.
Trebuie precizat că Saddam Hussein se vedea pe sine drept un revoluționar și modernizator, asemeni lui Nasser din Egipt. Spre disperarea conservatorilor islamiști, guvernul a dat femeilor drepturi în plus și le-a oferit slujbe în guvern sau industrie.
De asemenea, Saddam a creat un nou sistem legislativ, făcând din Irak o țară care nu era condusă de legea musulmană (Șaria). Saddam a abolit judecătoriile Șaria cu excepția celor pentru răni personale.