Jeff Bezos şi MacKenzie Bezos s-au despărțit în luna ianuarie a acestui an, după 25 de ani de căsnicie.
În urma divorțului, MacKenzie Bezos a rămas cu o avere de 37 miliarde dolari, urcând până la poziția a patra în topul mondial al celor mai bogate femei.
Iată însă că fosta soție a CEO-ului Amazon nu ține foarte mult la prezența în acest top, fiind gata ca, dintr-o singură mișcare, să renunțe la jumătate de avere.
Marți, 28 mai, MacKenzie Bezos a semnat documentul Giving Pledge, care îi încurajează pe cei mai bogaţi oameni ai lumii să dedice majoritate din averea pe care o au unor cauze nobile, fie în timpul vieţii, fie în testamentele lor.
„Sunt multe resursele pe care fiecare le putem scoate din seifuri ca să le împărţim cu alţii – timp, atenţie, cunoştinţe, răbdare, creativitate, talent, efort, umor, compasiune. Pe lângă bunurile cu care viaţa m-a binecuvântat, deţin o sumă disproporţionată de bani, aşa că vreau să-i împart cu alţii. Munca mea de caritate va continua. Voi aloca timp, efort şi grijă. Dar nu voi aştepta. Voi continua să fac asta până când seiful va fi gol“, a scris MacKenzie pe site-ul campaniei Giving Pledge.