Salinele autohtone ar putea să ne aducă sute de mii de turiști de peste hotare. Cu o singură condiție: să investim în infrastructura fostelor exploatări de sare și în promovarea lor.
Câțiva tineri joacă biliard, la doi pași mai încolo un cuplu se chinuie să dărâme popicele de la capătul pistei de bowling, iar ceva mai departe se aud strigăte de bucurie: cineva tocmai a marcat un gol pe terenul de fotbal. Vreo trei copii se dau pe tobogan, sub ochii atenți ai părinților așezați pe bancă, iar alții stau la rând pentru o cursă în roata mare, ce-i va purta la peste 20 de metri înălțime. La câteva zeci de metri distanță, mai multe familii se plimbă cu barca pe luciul unui lac, dând ocol unei insulițe pe care două cupluri au încropit un picnic.
Ar putea fi vorba de o imagine obișnuită dintr-un parc oarecare, dacă totul nu s-ar întâmpla la câteva zeci de metri sub pământ, într-o fostă mină de sare din centrul Ardealului. În enorma cavitate subterană rămasă după încheierea exploatării s-au investit 5,8 milioane de euro (4,8 milioane de euro, din fonduri europene, restul, din bugetul consiliului local și al celui județean). Pe lângă cele deja menționate, în subteran s-au mai amenajat lifturi panoramice, un amfiteatru cu scaune încălzite, un balcon circular suspendat la 40 de metri deasupra sălii săpate în sare, un centru de tratament modern, iar la suprafață a fost reabilitată intrarea în mină și s-a modernizat unul dintre drumurile de acces.
„Este superb, este o salină fără egal, este o bijuterie de turism balnear, care trebuie să fie cunoscută în toată Europa“, spunea premierul Emil Boc la inaugurarea proiectului, cu un an în urmă.
Mai vechi, mai noi, moderne ori necăjite
Deși foarte vizibilă în ultima vreme, Salina Turda nu este singurul obiectiv de acest gen din România. Tot în Transilvania, la Praid, lângă Sovata, salina le oferă vizitatorilor un restaurant, o cramă, o biserică, un muzeu și o expoziție de artă, dar și numeroase locuri de joacă pentru mai toate vârstele. Toate, la mulți metri sub pământ, în galeriile abandonate. „De fiecare dată când vin la Sovata, vin și aici. Aerul sărat îmi face bine, iar peisajul subteran este impresionant“, spune Maria Vlad din Târgu Mureș.
Dincolo de munți, la Slănic Prahova, salina încearcă să-și atragă vizitatorii tot cu locuri de joacă, terenuri de sport sau impresionante lucrări de artă realizate din sare, dar și cu o serie de magazine subterane. Salina de aici suferă, însă, din cauza liftului vechi și neiluminat cu care se face accesul în subteran. În vara trecută, unele probleme la structura de rezistență a ascensorului au dus la închiderea temporară a minei. Ceea ce a provocat pierderi semnificative turismului din zonă, care și așa a avut de suferit după ce Muntele de Sare și Grota Miresei au fost puternic erodate de precipitații.
Opinii contradictorii stârnește și salina de la Ocnele Mari, de lângă Râmnicu Vâlcea. În timp ce unii apreciază peisajul și dotările din subteran, alții se plâng de faptul că de la parcare până la microbuzul care te duce în salină este mult de mers pe jos, de cozile lungi de la intrare sau de starea proastă a locurilor de joacă din interior.
La câteva sute de kilometri înspre nord, la Cacica, în Suceava, vechea salină se remarcă prin sala de bal din subteran, care a fost utilizată zeci de ani de mineri pentru diverse festivități, dar și prin bisericile și lacul sărat artificial construite la zeci de metri sub pământ.
Potențialul de dezvoltare este enorm
În marea majoritate a cazurilor, în imediata apropiere a salinelor se află și ștranduri cu apă sărată. Dacă fostele mine de sare sunt vizitate tot timpul anului, temperatura fiind constantă (în jur de 10-12 grade Celsius), evident că ștrandurile funcționează numai în sezonul cald. Împreună, ele atrag sute de mii de turiști anual. Astfel, o salină ceva mai puțin cunoscută, cum este cea din Târgu Ocna, a avut 130.000 de vizitatori în 2009, numărul acestora crescând ușor, până la 135.000 în 2010. Potrivit datelor oferite de conducerea acestei instituții, în fiecare din cei doi ani s-au încasat peste 2,1 milioane de lei de la turiști, cheltuielile de funcționare fiind de 1,85 de milioane de lei în 2009 și de 1,77 milioane de lei anul trecut. Pentru a crește atât numărul de vizitatori, cât și încasările, cei de la Târgu Ocna au în plan să amenajeze un teren de sport, o parcare pentru turiști și un modul alimentar în cadrul ștrandului, dar și să cumpere un autobuz nou pentru transportul înspre și dinspre mină.
Astfel de investiții ar putea pune, treptat, salinele românești pe harta turismului european. În multe țări din UE, vechile exploatări de sare s-au transformat în adevărate mine de aur. Salina Wieliczka din Polonia, de exemplu, atrage anual circa 800.000 de vizitatori, care plătesc cam 12 euro de persoană, iar în minele de sare din zona Salzburg biletul de intrare ajunge la 18 euro pentru adulți. Intrarea la oricare dintre cele șapte saline românești deschise publicului se face la un preț încă aproape simbolic: între opt și 18 lei de persoană.
5,8 mil.
de euro a costat modernizarea salinei Turda și a drumului de acces către acest obiectiv. Peste 80% din sumă provine din fonduri europene