Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a şase persoane din fosta conducere a Societăţii Naţionale ''Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu'' SA, printre care şi doi directori generali - Florin Paul Fulger şi Ştefan Mladin - care au provocat companiei un prejudiciu de aproximativ 8,5 milioane lei, dar au creat şi bugetului de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, un prejudiciu de peste 15,2 milioane lei.
Potrivit unui comunicat, au fost deferiţi justiţiei inculpaţii care, la data săvârşirii faptelor, îndeplineau următoarele funcţii: Florin Paul Fulger – director general şi ulterior director tehnic al societăţii naţionale, Liliana Pop – director economic şi Dorin Vlăsceanu – consilier juridic la aceeaşi societate naţională. În sarcina acestora s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.
De asemenea, au fost trimişi în judecată şi Monica Cătălina Tuşer Conciu, şef Departament achiziţii publice şi director tehnic, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, Ştefan Mladin, director general, pentru neglijenţă în serviciu.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în 20 februarie şi 14 mai 2007, inculpaţii Fulger, Pop şi Vlăsceanu, în calitate de persoane cu funcţie de decizie în cadrul societăţii naţionale, au semnat două acte adiţionale la contractul de execuţie de lucrări de reparaţii şi modernizare a suprafeţelor de mişcare ale aeroportului, contract ce fusese încheiat cu executantul SC Romstrade SRL, lider al Asocierii ROMSTRADE – UTI – DELTA – TEHNOLOGICA (cu sediul în comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu).
‘Astfel, prin cele două acte a fost modificată formula de actualizare a preţului lucrărilor printr-o formulă de revizuire ce nu corespunde dispoziţiilor legale aplicabile acestui contract de achiziţie publică, formulă ce a fost apoi aplicată şi unor lucrări conexe suplimentare celor contractate iniţial. Aplicarea noii formule de calcul, care nu corespunde formulei de revizuire legale reglementate imperativ, a avut drept rezultat obligarea Societăţii Naţionale ‘Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu’ SA la plata nejustificată, către executant, a unei sume totale în valoare de peste 23,6 milioane lei ‘, susţin procurorii anticorupţie.
DNA precizează că implicarea inculpaţilor Conciu şi Jernoiu este în legătură numai cu semnarea actului adiţional din 20 februarie 2007, iar implicarea inculpatului Mladin, numai în legătură cu semnarea actului adiţional din 14 mai 2007.
Compania Naţională ”Aeroporturi Bucureşti” şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii au comunicat că se constituie parte civilă în cauză în vederea recuperării prejudiciului.
În scopul recuperării prejudiciului, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile identificate în proprietatea inculpaţilor Pop, Jernoiu şi Conciu raportat la valoarea pagubei reţinute faţă de aceştia în cauză.
Sursa citată menţionează că inculpaţii Fulger, Vlăsceanu şi Mladin nu au fost identificaţi ca deţinând imobile pe teritoriul României conform evidenţei de carte funciară analizată.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
DNA reaminteşte că, alături de alte persoane, Florin Paul Fulger a mai fost trimis în judecată, în calitate de director tehnic, în legătură cu un prejudiciu de peste 4 milioane euro în dauna Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional Bucureşti – Băneasa.