Microsoft a pierdut de-a lungul anilor mai mulţi directori.  Unii au părăsit compania pentru că nu au mai rezistat stresului şi presiuni, iar alţii pentru că nu şi-au îndeplinit obiectivele. O mare parte dintre ei s-au pensionat prematur şi duc o viaţă fără griji, în timp ce alţi au ajuns în poziţii mult mai importante în cadrul altor companii.

Paul Maritz
Maritz a lucrat mai bine de 14 ani la Microsoft şi s-a retras în luna septembrie a anului 2000, funcţia sa de pe atunci fiind de vicepreşedinte Platform Strategy. În anul 2008 acesta a devenit CEO al companiei VMWare, unul dintre cei mai importanţi concurenţi pentru Microsoft pe segmentul de enterprise software.
La VMWare lucrează  din 2009 şi  Marc Lucovsky, venit de la Google, care a contribuit la dezvoltarea sistemului de operare Windows NT. Lucovsky îşi aduce aminte că în 2004 când l-a anunţat pe Ballmer că va pleca la Google aceasta a aruncat cu un scaun după el.
Greg Maffei
Maffei a lucrat la departamentul financiar de la Microsoft în anii ‘90 şi a fost CFO (Chief Finacial Officer) din anul 1997 până în 2000. Acesta a părăsit Microsoft şi a devenit CEO la compania Liberty Media a miliardarului John Malone.  Liberty Media este acţionarul majoritar al UPC, operator de cablu prezent şi în ţara noastră. Maffei a primit în anul 2009 un salariu de 87,5 miliane de dolari, fiind unul dintre cei mai bine plătiţi executivi din SUA.
Nathan Myhrvold
Unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Bill Gates, Nathan Myhrvold a început să lucreze la Microsoft în anul 1986. Fost Chief Technical Officer, acesta a părăsit Microsoft în anul 2000 pentru a-şi crea propria companie, Intellectual Ventures. Acesta este în continuare bun prieten cu Gates.
Brian Valentine
Brian Valentine a fost vicepreşedinte Microsoft responsabil cu tehnologia Windows timp de opt ani. Acesta a plecat de la Microsoft în 2006, iar acum este vicepreşedinte la Amazon, cel mai mare magazin online din lume.
Vic Gundotra
Gundotra nu a ocupat o poziţie foarte importantă la Microsoft. Acesta era general manager developer evangelism. Acum, însă, el este vicepreşedinte engineering la Google. Acesta a fost încredinţat cu o sarcină foarte dificilă, aceea de a găsi o metodă ca Google să concureze cu reţeaua socială Facebook.
Kevin Johnson
Kevin Johnson a condus diviziile Windows şi Online ale Microsoft din anul 2005. Unele zvonuri spun că acesta a avut un conflict cu  Steve Ballmer pentru eşuarea achiziţionării Yahoo!. În anul 2008, el a plecat de la Microsoft şi a fost numit CEO al Juniper Networks. Luna aceasta, Brad Brooks, vicepreşedinte de marketing pentru Windows a părăsit Microsoft pentru aceeaşi companie.
Chris Liddell
Chris Liddell a fost numit Chief Financial Officer Microsoft în anul 2005 şi a rezistat în această funcţie patru ani. A plecat pe aceeaşi funcţie la General Motors în anul 2009.
Bill Veghte
Bill Veghte, senior vice president în cadrul Microsoft, a plecat din companie imediat ce Steve Sinofsky a fost numit  la conducerea diviziei Windows în anul 2009. Acesta este în prezent Executive Vice President, HP Software Division.

Jeff Raikes
Jeff Raikes s-a alăturat companiei Microsoft în anul 1981, venind de la Apple. Acesta a avut mai multe roluri importante în cadrul companiei. El este considerat unul dintre cei mai influenţi oameni de la Microsoft. În 2008, Raikes a fost numit CEO al Fundaţiei Bill &Melinda Gates. Raikes este în cărţi pentru poziţia de CEO al Microsoft după retragerea lui Ballmer.
Stephen Elop
Stephen Elop a venit la Microsoft pentru a îl înlcoui pe Jeff Raikes în anul 2008. Acesta a lucrat anterior la Juniper Networks ca Chief Operating Officer. De asemenea, a ocupat funcţii de conducere la Macromedia (CEO) şi Adobe. După doi ani petrecuţi la Microsoft a primit o ofertă de la Nokia, în prezent fiind CEO-ul celui mai mare producător de telefoane mobile din lume.

SURSA: businessinsider.com