Bucureşteanul Cătălin T. a decis, la începutul acestui an, să îşi vândă autoturismul marca BMW. Pe 19 martie el a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu Alexandru Udrea.Toate bune şi frumoase timp de aproape patru luni. Pe 5 iulie, el a primit acasă un proces-verbal prin care era anunţat că pe 16 iunie autoturismul în cauză (cel pe care îl vânduse în martie) a fost depistat circulând fără rovinietă pe autostrada Bucureşti-Constanţa (A2), la km 144 (în apropiere de Feteşti). Pentru aceasta, cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România
(CNADNR) l-au înştiinţat că trebuie să plătească o amendă contravenţională de 250 lei, întrucât în baza lor de date el figura ca proprietar al maşinii. Asta în condiţiile în care Ionel a mers pe 19 martie să îşi radieze maşina, pentru a nu mai plăti impozit, în aceeşi zi în care a şi vândut-o.
Pe lângă amenda contravenţională, el era anunţat că trebuie să plătească şi contravaloarea tarifului de despăgubire către CNADNR (care e aproape echivalent cu rovinieta pe 12 luni, n.r.), de 28 euro, adică de 125 lei, şi să se prezinte în termen de 15 zile cu documentele justificative de plată la sediul unităţii CESTRIN (din cadrul CNADNR), din Bucureşti. Pentru a contesta cele imputate, el avea dreptul să depună o plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, la judecătoria pe raza căreia s-a săvârşit contravenţia semnalată de CNADNR, adică în Feteşti. Cum lui Cătălin i s-a părut total deplasat să depună o plângere tocmai în Feteşti, pentru o faptă de care nu era deloc vinovat, el riscă acum executarea pentru plata sumelor imputate.
Acest caz nu este singular, cu siguranţă sunt mulţi români care şi-au vândut maşinile şi care au ajuns să primească amenzi pentru contravenţiile săvârşite de noii proprietari, nu doar pentru lipsa rovinietei, ci şi pentru abateri în trafic. Am văzut în precedentele două numere cum sunt afectate firmele de leasing din cauza amenzilor primite în locul clienţilor lor. Dacă firmele de leasing, care au totuşi o forţă juridică pentru a se judeca cu statul, se plâng că nu îşi pot recupera total costurile generate de această harababură a amenzilor, ce şanse au simplii cetăţeni?
De unde apar problemele
Din ce cauză apar asemenea anomalii, abuzuri asupra celor care nu au nicio vină? Pentru că instituţiile statului implicate în urmărirea parcului auto au fiecare bazele lor de date.
Când cineva îşi vinde maşina, merge să o radieze pentru a nu mai plăti impozit la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale (DITL). Pe de altă parte, cel care cumpără maşina trebuie să meargă să şi-o înmatriculeze pe numele său, în termen de 30 zile, la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (DRPCIV). Mulţi dintre noii proprietari depăşesc acest termen şi merg cu maşina neînmatriculată pe numele lor şi ani de zile, neprimind pentru aceasta nicio amendă. În acest timp, pentru orice abatere în trafic sau lipsa rovinietei, amenzile curg către foştii proprietari. Pentru că Poliţia şi CNADNR trimit amenzile consultând baza de date a DRPCIV, care nu este aceeaşi cu cea a administraţiilor locale.
Cei de la CNADNR spun că prevederea conform căreia noii proprietari trebuie să îşi înmatriculeze maşinile pe numele lor în termen de 30 de zile de la cumpărare le creează dificultăţi pentru că se poate ajunge să fie amendați foştii deţinători ai maşinilor, ceea ce le aduce prejudicii consistente. Acest lucru se poate observa şi din faptul că de la data intrării în vigoare a sistemului de monitorizare, Compania de Drumuri a primit peste 121.300 contestaţii, iar sumele acordate de instanţele de judecată ca despăgubiri, inclusiv cheltuieli de judecată, se cifrează la 184.000 lei.
Capital solicită autorităţilor să implementeze o bază de date comună, care să fie aplicată de toate instituţile statului implicate în verificarea şi controlul din domeniul rutier pentru a se evita astfel de abuzuri, pentru a reduce blocajul din instanţele de judecată şi risipa banului public.
112.300 reprezintă contestaţiile depuse la CNADNR pentru amenzile abuzive aplicate pentru lipsa rovinietei
Foşti proprietari auto, amendaţi abuziv de stat pentru rovinietă
4 septembrie 2012, 23:45
Ultima modificare în 5 septembrie 2012, 02:45
Mulţi dintre cei care şi-au vândut maşinile au ajuns să fie amendaţi şi executaţi abuziv de statul român din cauza abaterilor săvârşite de noii proprietari.
Etichete: amenda,
rovigneta,
tarife
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook