Cosmin Udor este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, Laura Gliga de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în timp ce Bogdan Dumitrache este acuzat de stabilire a unei valori diminuate cu ocazia executării silite, informează un comunicat al DNA transmis luni Agerpres.

Societatea Feroviară de Turism SFT CFR SA este o societate comercială pe acţiuni care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi gestionează active aflate în proprietatea statului.

Societatea are ca obiect de activitate, printre altele, transportul feroviar de călători cu specific de turism, înfiinţarea, organizarea şi întreţinerea de muzee cu specific feroviar, hoteluri şi alte mijloace de cazare. În prezent, societatea se află în reorganizare judiciară.

Potrivit anchetatorilor, Cosmin Udor, în calitate de director general delegat al SFT CFR SA, cu încălcarea legislaţiei primare şi fără a avea aprobările necesare ale Consiliului de Administraţie, ale compartimentului financiar şi ale celui juridic, a semnat, la data de 6 iulie 2007, două contracte de asistenţă juridică cu o societate profesională de avocaţi, pentru reprezentare legală în litigii, deşi în cadrul societăţii funcţiona un compartiment juridic.

Este vorba despre un contract de asistenţă juridică având ca onorariu suma de 3.500 euro lunar plus TVA şi un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate şi un contract de asistenţă juridică având ca onorariu suma de 3.000 euro lunar plus TVA şi un onorariu de succes de 10% la sumele recuperate.

"Ambele contracte prevedeau că întârzierea la plata onorariului cu mai mult de 30 de zile atrage penalităţi de 0,3% pe zi întârziere şi conţineau clauze potrivit cărora toate litigiile în legătură cu executarea contractelor sunt de competenţa unei instanţe arbitrale", se arată în comunicat.

Hotelul Astoria din Capitală, 'executat' pentru o datorie de 17.000 de euro

 

În 2008, directorul general al SFT, Luminița Gliga, a permis vânzarea hotelului Astoria din Gara de Nord cu suma de circa 2,5 milioane de euro, deși acesta înregistra o datorie de numai 60.000 de lei noi (17.000 euro). Fostul ministru Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban a cerut rezilierea contractului.

Astfel, pe baza celor două contracte, în perioada 6 iulie – 6 septembrie 2007 şi în perioada 15 octombrie – 6 decembrie 2007, societatea de avocaţi a emis facturi către SFT CFR SA, reprezentând servicii de asistenţă juridică, deşi unele dintre acestea au fost prestate, iar altele nu. Procurorii mai susţin că pentru facturile emise pentru perioada 6 iulie – 6 septembrie 2007, inculpatul Cosmin Udor a aprobat plata către societatea de avocaţi a sumei de 34.752 lei, pentru servicii de asistenţă juridică, deşi acestea nu au fost prestate.

Ulterior, pentru facturile emise pentru perioada 15 octombrie – 6 decembrie 2007, Laura Gliga, în calitate de director general al SFT CFR SA, nu a aprobat plata către societatea profesională de avocaţi, deşi în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 SFT CFR SA avea pentru acest capitol bani la dispoziţie, iar serviciile fuseseră prestate. "În aceste condiţii, societatea de avocatură a procedat la executarea silită pentru suma de 199.217 lei şi, în acest scop, s-a adresat unui birou de executare judecătorească", precizează DNA. Din partea acelui birou a fost desemnat Bogdan Dumitrache să realizeze executarea silită. În acest context a fost scos la licitaţie publică principalul activ al SFT CFR SA, respectiv Hotel – restaurant Astoria din Bucureşti.
Rechizitoriul relevă că, fără a solicita efectuarea unei expertize, executorul Bogdan Dumitrache a stabilit că valoarea imobilului Hotel – restaurant Astoria (construcţie şi teren) este de 9 milioane lei. Aceasta, în condiţiile în care SFT CFR SA era numai proprietara hotelului, iar asupra terenului aferent deţinea doar un drept de folosinţă, proprietar asupra acestui teren fiind CNCFR SA. Vânzarea la licitaţie a avut loc la data de 10 iunie 2008, iar o societate privată, singura participantă la licitaţie, a oferit suma de 9 milioane lei, adică preţul de pornire, acesta fiind şi preţul la care s-au adjudecat Hotelul Astoria şi terenul aferent. "Valoarea stabilită de inculpatul Dumitrache Bogdan, de 9 milioane lei, a fost diminuată, cu intenţie, faţă de valoarea comercială reală a imobilului, respectiv 16.196.400 lei (hotel şi terenul aferent). Prin procesul-verbal din data de 17.07.2008, executorul judecătoresc a procedat la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea prin licitaţie publică", se mai arată în comunicat.

După achitarea, din banii obţinuţi prin vânzarea Hotelului Astoria Bucureşti, a datoriilor către societatea de avocaţi, către direcţia de impozite şi ANAF, diferenţa de 7.015.408,25 lei a fost virată, prin ordin de plată, în contul Societăţii Feroviare de Turism SFT – CFR SA.

Procurorii DNA mai spun că, la data de 17 septembrie 2008, Laura Gliga a dispus plata sumei de 7.015.408,25 lei către societatea privată care obţinuse hotelul, fără ca această sumă să fi fost datorată. Aceasta, deşi între SFT CFR SA şi societatea privată care şi-a adjudecat Hotelul Astoria nu existau relaţii contractuale. "Prejudiciul total în dauna Societăţii Feroviare de Turism SFT CFR SA se ridică la 9.840.826 lei (aproximativ 2.675.000 euro), sumă cu care societatea respectivă a comunicat că se constituie parte civilă, ea reprezentând prejudiciul produs prin diminuarea, cu intenţie, a valorii hotelului în procedura executării silite şi suma obţinută din vânzarea imobilului, pusă la dispoziţia societăţii private, fără ca aceasta să fi fost datorată", se mai arată în comunicat.

Procurorii au dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Laura Gliga şi Bogdan Dumitrache. De asemenea, în cauză, s-a mai dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor aflate în prezent sau care vor intra în mai multe conturi ce aparţin inculpatei Laura Gliga. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.