Nouă foşti directori ai Siemens au acceptat să plătească daune de milioane de euro pentru a evita să fie acuzaţi în justiţie de implicare în scandalul de corupţie care a zgâlţâit compania în ultimii ani.
În ianuarie, Siemens a fost de acord să plătească amenzi de 1,3 miliarde de euro către autorităţile din SUA şi cele din Germania, pentru a evita procesul în care era acuzată că a mituit oficiali ai unor state mai puţin dezvoltate pentru a obţine contracte din bani publici.
Pe lista contractelor care s-au obţinut prin şpăgi se află o reţea feroviară în Venezuela, mai multe contracte în Irak, în cadrul programului petrol contra hrană, un sistem de control al traficului în Rusia, o reţea de telefonie mobilă din Bangladesh şi centrale electrice din Israel.
Printre foştii directori care vor plăti daune se află Heinrich Von Pierer, directorul general al companiei în perioada 1992-2005 şi preşedinte până în 2007. Suma ce va fi achitată de acesta se ridică la 5 milioane de euro. Klaus Kleinfeld, succesorul lui von Pierer a fost şi el de acord cu plata a două milioane de euro.
Siemens reproşează foştilor directori că au trecut cu vederea, de-a lungul timpului, practicitle de corupţie prin care grupul a obţinut contracte internaţionale.