Foştii parlamentari primesc pensii speciale de la 1 august: 20 milioane de lei pentru 2016

Sute de foşti parlamentari îşi vor încasa pensiile speciale începând din 1 august, o astfel de pensie ajungând la aproximativ 1.550 de lei pentru un mandat încheiat, 3.100 de lei pentru cei cu două mandate şi 4.600 de lei pentru cei cu trei.

Fondurile alocate pentru 2016 în proiectul de rectificare bugetară sunt de 20 de milioane de lei, scrie Mediafax.

Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de activitate parlamentară.