Deputatul PSD Sebastian Radu a depus un amendament la propunerea legislativă de abrogare a pensiilor speciale ce îi va lăsa pe foștii șefi de stat fără indemnizațiile de care beneficiază în prezent. Conform amendamentului, va fi abrogată litera „b” a articolului 2 din Legea 406/2001 care prevede că foștii președinți beneficiază de o indemnizație lunară egală cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu, scrie Adevărul.ro.

„Având în vedere faptul că de foarte multe ori în spaţiul public iniţiatorii propunerii legislative au susţinut şi susţin în continuare dorinţa de a elimina toate pensiile speciale, mai puţin cele pentru două categorii, ale militarilor, conform cutumei din celelalte ţări membre NATO, şi cele acordate magistraţilor, aşa cum recomandă Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), consider corect ca şi indemnizaţia celor care au avut calitatea de şef de stat să fie eliminată. Menţinerea acesteia ar fi o dovadă de ipocrizie şi ar pune la îndoială veridicitatea afirmaţiilor conform cărora se elimină toate indemnizaţiile (pensiile) speciale cu cele două excepţii menţionate anterior”, a transmis deputatul Sebastian Radu.

Deputatul a cerut sprijinul fiecărui lider de grup parlamentar din Camera Deputaților și susținerea amendamentului propus.

„Sper ca fiecare lider de grup să îşi anunţe colegii despre acest amendament, să îl discute şi să îl susţină. Bineînţeles, în cazul în care doresc, în special iniţiatorii, să fie complet corecţi şi să îşi asume propunerea de a elimina toate pensiile speciale şi pentru a asigura promovarea principiului echităţii, corectitudinii şi tratamentului egal al cetăţenilor României”, a mai spus Sebastian Radu.