Fostul analist al CIA Edward Snowden, acuzat de spionaj în SUA după ce a divulgat informaţii privind amploarea interceptărilor făcute de Agenţia Naţională de Securitate (NSA), a fost propus miercuri la Premiul Nobel pentru Pace 2014 de către doi parlamentari norvegieni, informează EFE, AFP şi Itar-Tass.
Snowden, care a primit în luna august azil temporar în Rusia, a contribuit prin dezvăluirile sale la o ordine 'mai paşnică şi stabilă' în lume, a argumentat decizia unul dintre iniţiatori, Baard Vegar Solhjell, membru al Partidului Socialist, de stânga, şi fost ministru al mediului.
'El a contribuit la divulgarea nivelului extrem de spionaj efectuat de către unele state faţă de altele şi faţă de cetăţeni', a afirmat el.
'Snowden a contribuit ca oamenii să ştie ce se întâmplă şi a stimulat dezbaterea publică' cu privire la 'încrederea în statul de drept', a declarat fostul ministru, potrivit căruia aceasta este 'o condiţie fundamentală pentru pace'.
'Acţiunile sale au restabilit încrederea şi deschiderea ca principii fundamentale în politica de securitate', se menţionează în documentul trimis de cei doi deputaţi Comitetului Nobel norvegian, instituţia care acordă premiul.
În scrisoarea adresată Comitetului Nobel Norvegia, Baard Vegar Solhjell şi colegul său de partid Snorre Valen explică faptul că nu sprijină neapărat toate acţiunile lui Snowden, dar au lăudat dorinţa sa de a expune 'natura şi priceperea tehnologică de supraveghere modernă'.
Simplu angajat de un subcontractant al NSA, Snowden (30 de ani) şi-a făcut un loc în istorie după transmiterea către presă în 2013 a unor documente NSA.
El s-a refugiat în Rusia la începutul lunii iunie şi a cerut azil mai multor ţări, inclusiv Norvegiei.
Nominalizările pentru Premiul Nobel pentru Pace se pot face până în data de 1 februarie, cu opt luni şi jumătate înainte ca această distincţie să fie acordată.