Simona Halep a primit din partea ITIA o suspendare de patru ani pentru dopaj. Românca a fost depistată pozitiv pentru Roxadustat în august anul trecut, la US Open 2022. Ulterior, a fost acuzată și de modificări ale pașaportului biologic, iar verdictul a venit după aproape un an de amânări. Sportiva din Constanța se pregătește să atace decizia la TAS.

Daniel Dobre este sigur că Simona Halep este nevinovată

Daniel Dobre, fostul antrenor al tenismenei, este sigur de nevinovăția sa. Acesta este convins că Simona nu s-ar dopa niciodată intenționat. Ba chiar era foarte preocupată să nu ingereze nicio substanță interzisă. Daniel Dobre a spus că obișnuia să renunțe la mâncare și băutură dacă trebuia să se ridice de la masă sau sticlele sale rămâneau nesupravegheate.

„O veste total neașteptată, după mine un pic nedreaptă, nu știm toate lucrurile din spate până nu iese o motivare a deciziei, dar din punctul meu de vedere e o pedeapsă foarte aspră, mai ales prin prisma lucrurilor apărute vis a vis de dovezile aduse de Simona și îi doresc ca la rejudecare, în fața TAS-ului să aibă succes și să își probeze nevinovăția, pentru că sunt sigur că e nevinovată.

M-am uitat ieri puțin pe ce au scris anumite publicații, în multe rejudecări pedeapsa a fost înjumătățită sau chiar ridicată în anumite situații, de câteva ori s-a întâmplat să fie o pedeapsă mai aspră, în general a fost o rejudecare cu succes”, a declarat acesta pentru sport.ro

Fostul antrenor al Simonei Halep a subliniat că românca ține la imaginea sportului curat, nu la imaginea ei și a fost mereu foarte atentă. Acesta este sigur că sportiva este nevinovată și nu ar fi luat nicio substanță interzisă în mod deliberat.

„Sunt absolut sigur că ea nu a făcut niciodată voit ceva, îmi e clar, cum s-a ajuns la situația asta nu știu, nu cunosc lucrurile făcute de ea și cum mergeau lucrurile în echipă atunci, dar sunt convins că Simona niciodată nu ar face acest lucru cu bună știință. Ea avea foarte multă grijă, ținea mult la imaginea sportului curat, nu la imaginea ei, crede într-un sport curat, crede în capacitatea sportivilor de a se antrena curat și de a-și face treaba, de aceea a avut mereu grijă să nu ajungă în situația asta”, a afirmat el.

Simona Halep
SURSA FOTO: Facebook

Simona Halep nu avea încredere în străini

Daniel Dobre a spus despre decizia ITIA că este o „mare surpriză și toată lumea e curioasă să afle cum de s-a putut ajunge la această situație”. Acesta a povestit că” Simona Halep nu avea încredere în străini, trebuia să aibă control asupra lucrurilor care se întâmplau și nu exista, dacă pleca de la masă și rămânea mâncarea sau erau băuturi desfăcute sau băuturile dacă rămâneau pe teren nesupravegheate nu le mai folosea, tocmai în ideea ca să nu poată fi contaminate cu intervenția altcuiva sau accidental.”

Fostul antrenor al constănțencei a adăugat că sportiva „ținea foarte mult și respecta toate regulile posibile pentru a arăta că acest sport se poate practica și curat. E foarte greu de spus ce s-a întâmplat”.

„Atâtea semne de întrebare și cred că toată lumea așteaptă motivarea sentinței, am înțeles că au fost multe acte de analizat, probabil de aia a durat atât de mult. Un lucru este clar, cu bună știință ea nu ar fi făcut așa ceva”, a spus el.

În anul 2019, Simona Halep a câștigat Roland Garros avându-l antrenor pe australianul Darren Cahill. În 2019, a devenit campioană la Wimbledon, cu Daniel Dobre ca tehnician. În ambele competiții, românca a fost ajutată și de preparatorul ei fizic de atunci, Teo Cercel.