Fostul contracandidat la prezidențiale al lui Barack Obama, senatorul Mitt Romney, se retrage din viaţa politică

Mitt Romney

SURSA Foto: Dreamstime

Învinsul lui Barack Obama la prezidențialele americane din 2012, senatorul Mitt Romney, a anunțat că se retrage din politică.

Mitt Romney face loc noii generații de politicieni

Senatorul american Mitt Romney, învins în 2012 la alegerile prezidenţiale de Barack Obama, a anunţat miercuri că nu va mai candida pentru un nou mandat, relatează AFP.

„De 25 de ani sunt implicat într-un fel sau altul în serviciul public”, a declarat republicanul de 76 de ani într-un comunicat.

„Sincer, este timpul să facem loc unei noi generaţii de lideri”, a continuat senatorul al cărui mandat se încheie în ianuarie 2025.

Anunţul lui Mitt Romney, fost guvernator al statului Massachusetts, intervine într-un moment în care America trece prin dezbateri profunde despre îmbătrânirea clasei sale politice.

„Ne confruntăm cu provocări cruciale. De la datoria naţională la schimbările climatice şi la ambiţiile autoritare ale Rusiei şi Chinei”, a afirmat el.

Romney a apreciat că nici preşedintele Biden, în vârstă de 80 de ani, nici rivalul său Donald Trump, 77 de ani, nu sunt în măsură să facă faţă acestora.

În acest moment, în Statele Unite ale Americii există o dezbatere pe tema îmbătrânirii clasei politice. Mai mult de atât, presa scrie despre „gerontocrația” americană. În condițiile în care principalii candidați la fotoliul de la Casa Albă, este vorba despre actualul președinte Joe Biden și fostul președinte Donald Trump, au 80 de ani, respectiv 77 de ani.

În 2012, republicanul cu ton şi poziţii moderate a purtat culorile republicane în faţa lui Barack Obama, fără succes. A fost ales în Senat în noiembrie 2018. De altfel, fostul preşedinte a salutat o „veste fantastică” pe reţeaua sa de socializare Truth.

Cine este senatorul Romney

Willard Mitt Romney (născut 12 martie 1947) a fost cel de-al 70-lea guvernator al statului Massachusetts. Ales în 2002, Romney a servit un mandat și nu a candidat pentru a fi reales în 2006. Mandatul său a expirat la data de 4 ianuarie 2007.

A fost unul din candidații la nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din anul 2008 din SUA. La alegerile din 2012 a candidat din nou. A obținut nominalizarea partidului, dar a pierdut alegerile în fața președintelui în funcție, democratul Barack Obama.

Este unul dintre cofondatorii firmei de investiții Bain Capital, care administrează active în valoare de peste 65 de miliarde de dolari.