Ecourile unui mare scandal din industria auto mondială încă nu s-au stins. Rupert Stadler, fostul director general al Audi, a fost pus sub acuzare de către procurori pentru fals şi practici ilegale.
Rupert Stadler, fostul director general al producătorului auto Audi, cercetat pentru rolul jucat în scandalul „Dieselgate” al manipulării testelor de poluare de către grupul Volkswagen, a fost pus oficial sub acuzare de către procuratura din Munchen, transmite Reuters.
”Inculpatul Stadler este acuzat că ştia de aceste manipulări cel puţin de la sfârşitul lunii septembrie 2015, dar nu a împiedicat vânzarea vehiculelor Audi şi Volkswagen”, se arată într-un comunicat al procuraturii. Rupert Stadler şi alte trei persoane sunt acuzaţi de omologare falsă şi de practici ilegale de publicitate, precum şi de dezvoltarea unor motoare pentru autoturismele Audi, Volkswagen şi Porsche care aveau instalate dispozitive pentru reducerea nivelului emisiilor în timpul testelor de poluare.
Anunţul procurorilor vine după ce anul trecut, Audi, divizia de lux a grupului german Volkswagen AG, a primit o amendă în valoare de 800 de milioane de euro pentru încălcarea nivelului emisiilor poluante la motoarele diesel cu şase şi opt cilindri. Stadler a fost arestat în iunie 2018 ca parte a investigaţiei asupra grupului Volkswagen şi a petrecut câteva luni în închisoare. Ulterior, Volkswagen a reziliat contractul lui Stadler din cauza investigaţiei referitoare la implicarea sa în scandalul emisiilor. Procurorii nu au dat publicităţii numelor celorlalţi trei inculpaţi, dar au precizat că investighează încă 23 de suspecţi în acest caz.