El este şi reprezentant al Grupului de iniţiativă pentru restructurarea şi reprofesionalizarea CNADNR, care, alături de Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor din România, a organizat luni o conferinţă de presă cu scopul de a demasca neregulile din activitatea companiei de drumuri. 

Băşulescu a precizat anterior, în conferinţa de presă, că toate autostrăzile din România au probleme. 

"Evident că, pentru şoferi, este periculos. Există riscul de accidente, există riscul să mergi cu maşina pe un drum perfect şi să te trezeşti cu maşina în groapă", a susţinut Băşulescu, întrebat de ziarişti ce riscă şoferii din cauza infrastructurii proaste. 

Reprezentanţii Grupului de iniţiativă pentru restructurarea şi reprofesionalizarea CNADNR au cerut luni demisia ministrului Transporturilor, Dan Costescu, a secretarului de stat Marcel Boloş şi a actualului şef al companiei de drumuri, Cătălin Homor, pentru situaţia dezastruoasă a sectorului, dar şi din cauza neregulilor sesizate în cadrul CNADNR. 

La rândul său, Alin Goga, consilier juridic în CNADNR şi reprezentant al Grupului de iniţiativă, a declarat că toate autostrăzile din România sunt pline de gropi şi au aceleaşi probleme pe care le-a avut şi tronsonul Sibiu-Orăştie, care a fost demolat. 

"Toate autostrăzile sunt şvaiţer, sunt ca Sibiu-Orăştie. Ne-am săturat să spunem tuturor miniştrilor şi prim-miniştrilor de aceste probleme. Există un raport al Direcţiei de calitate care arată că toate autostrăzile au mari probleme, au defecte majore de construcţie. Deşi le-am plătit, ele au avut probleme la recepţie şi nu au recepţie finală. Azi nu mai putem executa nici garanţiile. Constructorii ne lasă acum ca pe proşti, pentru că Narcis Neaga (fost director general al CNADNR – n. r.) şi alţi directori generali nu şi-au făcut treaba, iar Homor (Cătălin Homor, actualul director al companiei – n. r.) nu face decât să-i acopere", a precizat Goga. 

La rândul său, Florin Dascălu, director de întreţinere în cadrul companiei, a susţinut că demolarea sectorului Sibiu-Orăştie a fost o greşeală, întrucât acel tronson ar fi putut fi consolidat şi fără demolare. 

"Este o greşeală să demolezi 200 de metri de autostradă ca să vezi ce e în corpul autostrăzii. Nimeni nu face aşa ceva. Puteau fi făcute sondări pentru asta. Acel tronson putea foarte bine să fie consolidat, pentru că există soluţii tehnice pentru asta", a susţinut Dascălu. 

Alin Goga a acuzat şi lipsa unei strategii coerente la nivelul CNADNR. 
"Spre exemplu, decât să facem noi drumuri expres în patru ani, mai bine luăm drumuri care sunt deja, cum sunt DN 1 B sau DN 2, care au o bandă şi jumătate şi le facem expres în doi ani", susţine el. 

Totodată, Florin Dascălu a subliniat şi lipsa de specialişti din cadrul CNADNR. 

"Dintre cei 6.000 de angajaţi ai companiei, doar 169 de oameni sunt ingineri de drumuri, adică 3%. Marile centre universitare scot ingineri de drumuri, iar statul nu îi foloseşte. Dintre cei 49 de şefi de secţie, doar 29 sunt ingineri de drumuri, restul sunt absolvenţi de relaţii publice, jurişti, economişti. Sistematic, compania a fost condusă de neprofesionişti. Compania trebuie condusă de un inginer drumar, eu nu cred că în ţara asta nu se găseşte un inginer drumar", a mai spus Dascălu. 

În replică, CNADNR a emis luni un comunicat în care susţine că aceasta este o campanie mincinoasă la adresa activităţii sale, care îi afectează poziţia în raport cu parteneri contractuali. 

"Având în vedere că CNADNR SA este într-un plin proces de reorganizare la nivelul managementului, care cuprinde o serie de măsuri organizatorice şi structurale, considerăm că este împotriva regulilor de bună funcţionare a oricărei companii publice sau private desfăşurarea unui atac mincinos menit să decredibilizeze compania. Această campanie mincinoasă afectează poziţia companiei în principal în toate raporturile juridice cu partenerii contractuali externi şi interni", se arată în comunicatul CNADNR.

Citește și:

Consilier CNADNR: „Toate autostrăzile sunt şvaiţer”

CNANDR susţine că există o campanie mincinoasă la adresa activităţii sale

Sursa> Agerpres