A murit Helmut Duckadam

Fostul portar al Stelei București și erou al finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, Helmut Duckadam, a murit luni, la vârsta de 65 de ani. Vestea tragică a fost anunțată de Marcel Pușcaș și confirmată ulterior de foștii săi colegi, Tudorel Stoica și Ștefan Iovan.

„Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a spus Marcel Pușcaș, într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.

Helmut Duckadam rămâne în istoria fotbalului

Duckadam rămâne în istoria fotbalului ca singurul portar care a apărat patru lovituri de la 11 metri într-o finală europeană, performanță ce i-a adus un loc în Cartea Recordurilor.

Acea seară magică din 7 mai 1986, la Sevilla, când Steaua a învins Barcelona cu 2-0 la lovituri de departajare, l-a transformat într-un simbol al sportului românesc.

Foștii săi coechipieri îl descriu ca pe un om generos, dedicat familiei și prietenilor.

Fostul portar al Stelei era internat în spital

Potrivit informațiilor disponibile, fostul portar al Stelei a fost internat sâmbătă seara la Spitalul Militar, după ce a fost transferat de la Spitalul Universitar.

În prezent trupul neînsuflețit se află la morga Spitalului Militar. Decizia familiei este ca regretatului sportiv să nu i se efectueze autopsia.

Membrii familiei sunt prezenți la unitatea medicală pentru a ridica trupul celui care a fost un simbol al fotbalului românesc, urmând să organizeze funeraliile.

Regretatul portar a avut probleme de sănătate

Helmut Duckadam a vorbit deschis despre numeroasele intervenții chirurgicale pe care le-a suferit de-a lungul carierei și în viața sa personală.

El dezvăluia că a trecut printr-o serie de operații, cele mai multe dintre ele având loc la nivelul mâinii, unde a suferit aproximativ cinci intervenții chirurgicale.

De asemenea, fostul sportiv a menționat că a fost necesar să își pună o proteză la genunchi și că a avut parte de destule operații de-a lungul carierei sale.

Fostul portar a declarat că ia aproximativ 18-20 de pastile pe zi, de 34 de ani.

În luna septembrie a acestui an, Duckadam a trecut printr-o intervenție chirurgicală majoră pe cord deschis. Aceasta a fost o procedură dificilă și de lungă durată, iar recuperarea se preconizează a fi o perioadă dificilă.

Reacția Federației Române de Fotbal (FRF)

Federația Română de Fotbal (FRF), cluburile din Superliga și personalități din lumea sportului și-au exprimat profundul regret pentru dispariția celui care va rămâne în istoria fotbalului mondial.

„Federaţia Română de Fotbal regretă trecerea în nefiinţă, la doar 65 de ani, a celui care va rămâne pentru totdeauna în istoria fotbalului mondial, Helmut Duckadam. Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, judeţul Arad, Helmut Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978). A devenit „Eroul de la Sevilla” în finala ediţiei 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni, când a reuşit să apere patru lovituri de pedeapsă consecutive în succesul Stelei în faţa Barcelonei. Performanţa de atunci l-a făcut să intre în Cartea Recordurilor. Duckadam a apărat de două ori şi poarta naţionalei României. Federaţia Română de Fotbal transmite condoleanţe familiei şi celor apropiaţi. Dumnezeu să îl odihnească!”, a scris FRF.

„Odihneşte-te în pace, Helmuth Duckadam! Sincere condoleanţe familiei!”, este mesajul transmis de FC Rapid, în timp ce FC Dinamo a postat: „Odihneşte-te în pace, Helmuth Duckadam!
„Helmut Duckadam, fostul mare portar denumit „Eroul de la Sevilla”, a murit luni dimineaţă la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din Bucureşti. FC Botoşani este alături de toţi cei care l-au iubit pe eroul de la Sevilla şi de familia acestuia. Odihneşte-te în pace”, Helmuth Duckadam!”, este mesajul transmis de FC Botoşani.