Fostul ministru al energiei, Răzvan Nicolescu, dă explicații privind liberalizarea prețului la gaz după ce negocierile cu FMI au ajuns în impas din cauza acestui subiect, dar și a altora, cum ar fi situația companiilor de stat și bugetul.
Într-o postare pe facebook, fostul ministru spune ca avand in vedere o serie de intrebari primite, precizeaza ca persoana de la Comisia Europeana cu care a discutat, atunci cand era ministru, despre amanarea liberalizarii la gaz natural pentru populatie a fost comisarul pentru energie din acel moment, Gunther Oettinger.
"Ideea era ca pana la data de 1 iulie 2015 Romania sa vina cu un alt calendar de liberalizare mai suportabil pentru populatie si care sa tina cont de noile realitati economice (pret international la titei/gaz in scadere).
In data de 8 decembrie 2014 cu prilejul unui mic dejun de lucru cu comisarul Oettinger (cel care raspunde acum de societatea informationala), in prezenta reprezentatilor noului sau cabinet si a reprezentantei Romaniei la UE ne-am reamintit de discutiile noastre despre suportabilitatea pretului la gaz pentru populatia din Romania, avute in timpul mandatului sau de comisar pentru energie.
Aceste discutii au fost confirmate si printr-o scrisoare transmisa de noul comisar pentru energie Canete autoritatilor romane la mijlocul lunii ianuarie 2015.
Faptul ca domnul Oettinger nu l-a informat pe domnul Isvan Sekely este o problema interna a Comisiei Europene.
Ca o dovada de respect pentru tara mea, atat timp cat am fost ministru, am preferat sa discut aspectele strategice cu cei de acelasi rang ierarhic, chiar daca uneori mici birocrati orgoliosi pot face din tantar-armasar si crea probleme false.
Sper ca cei care negociaza din partea Romaniei acum vor obtine un calendar suportabil, mai ales in conditiile in care suportabilitatea preturilor la energie pentru consumatorii casnici este o problema tot mai prezenta pe agenda".